O broşură de opt pagini cu știri anti-COVID şi antivaccininare a fost distribuită în satul Geoagiu de Sus, în cursul zilei de luni, de trei persoane necunoscute, scrie publicația locală Alba24.
Broşura a fost distribuită și în județele Sibiu, Vâlcea sau Vrancea. Până în prezent, în acest caz a fost deschis un dosar penal, în luna februarie, pe numele unui bărbat din Piteşti care a distribuit broşura în Vrancea.
Traian Popa, primarului din Stremț, comuna de care aparține satul Geoagiu de Sud susține că trei persoane, două femei și un bărbat, care se aflau într-o mașină de culoare roșie, cu numere de București, au împărțit revistele din poartă în poartă.
Cei trei ar fi părăsit localitatea înspre zona Mănăstirii Râmeț.
Pliantul conţine date alarmiste, neadevărate, sintetizate din cărţi şi de pe internet. Titlul de deschidere al broșurii este „Vaccinul este un experiment. Nu vă vaccinați ca să nu regretați”.
Foto Alba24
Nu este prima oară când se întâmplă un astfel de episod. În luna ianuarie, publicația Turnulsfatului.ro l-a surprins pe un bărbat în Piața Mică din Sibiu, în timp ce împărțea primul număr al broșurii.
În județul Vâlcea, tot în luna ianuarie, primul număr al broșurii a fost distribuit în localitatea Bărbătești. Potrivit martorilor oculari intervievați de reportierii digi24.ro, revista ar fi fost distribuită de doi bărbați îmbrăcați în haine monahale.
Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a fost surprins de polițiști în timp ce împărțea prima ediție a broșurii, pe o stradă din Focșani, potrivit Monitorul de Vrancea.