Revine iarna în România. Unde a nins ca în povești miercuri, 6 martie 2024
Iarna pare să revină în România. În stațiunea Păltiniș ninge abundent și deja s-a depus un strat de zăpadă. Peisajul de martie s-a transformat într-unul de hibernare.
Administrația Națională de Meteorologie anunță că, până mâine seară, în zonele montane vor predomina ninsorile și se va depune un strat de zăpadă.
Iarna revine în țara noastră. În stațiunea Păltiniș ninge ca în povești
În perioada următoare, temperaturile vor scădea în mare parte din țară. Cerul va fi înnorat, iar aria ploilor se va extinde. În unele zone, pe arii restrânse, vor fi și descărcări electrice.
În zona de munte vor fi precipitații mixte, iar pe seară, în Moldova și Transilvania, cantitățile de apă vor depăși 15l / mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sud, informează oradesibiu.
Pentru ziua de joi, meteorologii au anunțat că temperaturile vor scădea și vremea va fi general închisă. Trecător va ploua, iar vântul va sufla moderat, cu ușoare intensificări, rafalele de vânt având 40-45 km/h. Temperaturile maxime vor fi de 7-9 grade Celsius.