Mai mulți copii au ajuns, în noaptea de Revelion, la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București cu răni grave cauzate de petarde și alte materiale pirotehnice.
19 copii, cu vârste între 8 și 17 ani, au ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu” cu răni grave, după ce au aprins petarde și alte materiale pirotehnice, informează Știrile Pro TV.
Șase dintre ei au rămas internați, iar medicii au fost nevoiți să facă patru operații cu anestezie generală.
Victimele au suferit traumatisme la nivelul mâinilor, cu amputații de degete, tendoane afectate, la fel și în cazul nervilor, precum și arsuri la nivelul feței, cu arsuri corneene și corpi străini oculari.
Potrivit legii, orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.