Revelion 2024 la malul mării: De ce românii au ales într-un număr atât de mare hotelurile din Mamaia sau Eforie Nord

Revelion 2024 la malul mării: De ce românii au ales într-un număr atât de mare hotelurile din Mamaia sau Eforie Nord
Foto: Jingda Chen (Unsplash.com) / Facebook

Mulți turiști aleg litoralul românesc pentru Revelion din cauza lipsei zăpezii la munte și aglomerației de pe DN1. Hotelurile cu centre SPA au doar câteva locuri disponibile, chiar dacă prețurile sunt în medie cu 400 de lei mai mari decât anul trecut.

Românii au umplut hotelurile de la malul mării de Revelion

Peste 40.000 de turiști se așteaptă să petreacă Revelionul la malul mării, beneficiind de vreme asemănătoare cu cea de primăvară. Litoralul românesc atrage din ce în ce mai mulți oameni în acest sezon festiv.

Rețeta perfectă pentru Revelion: o cupă de șampanie în mâna ta, temperatura plăcută de 9 grade Celsius și prețuri la jumătate față de stațiunile montane. Litoralul devine alegerea ideală pentru turiști în căutare de atmosferă relaxată și buget prietenos, scrie Observator News.

Absența peisajului montan și a zăpezii, care lipsește în multe stațiuni în acest an, este înlocuită cu generozitate de către hotelierii de la malul mării, care oferă mese bogate și, în plus, propun oferte inedite la centrele lor SPA.

Oferte în Mamaia sau Eforie Nord

Ofertele de Revelion în Mamaia încep de la 1.350 de lei de persoană pentru un hotel de 4 stele, adăugând peste 500 de lei pentru petrecerea din 31 decembrie. Pentru un sejur all inclusive, cu terapii și masaje incluse, costul ajunge la 3.500 de lei. La hotelurile de 5 stele, prețul minim este de 2.500 de lei de persoană pentru 3 nopți de cazare, cu masa festivă inclusă.

În Eforie Nord, pachetele all inclusive la un hotel de 4 stele s-au vândut rapid la 2.000 de lei de persoană, iar locurile sunt epuizate. După petrecerea de Revelion, care include tombole și spectacole cu muzică live, turiștii pot să-și înceapă prima zi pe plajă. Meteorologii prognozează o temperatură de 13 grade Celsius la malul mării.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`