Reținere șef Casa de Asigurări de Sănătate Constanța: Dragoș Poteleanu, acuzat de DNA pentru abuz în serviciu

Reținere șef Casa de Asigurări de Sănătate Constanța: Dragoș Poteleanu, acuzat de DNA pentru abuz în serviciu
Foto: cugetliber.ro/

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 03.11.2015, a inculpatului POTELEANU DRAGOȘ, director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 6 infracțiuni de luare de mită, în formă continuată (24 acte materiale).

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2012 – 2015, inculpatul Poteleanu Dragoș, în calitate de director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța, a pretins și primit de la reprezentanții unor entități medicale private (denunțători în cauză), sumele totale de 57.000 euro, 15.500 lei și servicii medicale pentru sine și rude apropiate (într-unul dintre cazuri serviciile respective s-au ridicat la suma de circa 3.000 euro).
Aceste foloase necuvenite au fost pretinse și primite de către inculpat, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu referitoare fie la stabilirea, fie la majorarea plafonului suplimentar de decontare a serviciilor medicale prestate de unitățile respective.
În același context și în aceleași circumstanțe, la începutul lunii octombrie 2015, inculpatul Poteleanu Dragoș a acceptat, în baza unei înțelegeri anterioare, primirea sumei de 7.000 lei de la reprezentantul unei unități medicale.

Inculpatului Poteleanu Dragoș i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând ca, la data de 04 noiembrie 2015 să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară