Rețea impresionantă de corupție la Târgu Jiu: Șefa clinicii de oncologie şi două asistente anchetate pentru internări fictive și sifonarea banilor pentru bolnavii de cancer (VIDEO)
Boala altora le aducea bani frumoși unor medici din Târgu Jiu. 400.000 de lei ar fi luat şefa clinicii de oncologie din Târgu Jiu şi două asistente, prin internarea fictivă de pacienţi, emiterea de prescripţii medicale în fals şi îngrijiri medicale la domiciliu care în realitate nu au fost făcute niciodată. Anchetatorii au chemat peste 60 de martori şi opt suspecţi să dea declaraţii în acest caz.
Şefa Secției Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu, Mariana Găvănescu, a creat, în ultimii opt ani, o adevărată rețea infracțională a morții direcționând banii alocați pentru medicația, calmantele și tratamentul la domiciliu al bolnavilor de cancer spre firmele unor persoane interpuse.
Astfel, un bolnav de cancer, dacă ajungea prin secția de Oncologie de la Târgu Jiu, mai era internat fictiv de câteva ori după aceea, i se emiteau rețete falsificate, care erau și acestea decontate ulterior prin cabinetul medical al medicului șef de secție Găvănescu, iar două firme deţinute de două asistente din aceeaşi secţie îi acordau acelui bolnav, tot fictiv, îngrijiri medicale la domiciliu. Au reuşit astfel să deturneze nu mai puţin de 400.000 de lei.
Totul a fost însă descoperit de procurori care au descins la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, Secția Oncologie, două societăţi private de îngrijiri medicale la domiciliu, din judeţul Gorj, domiciliile mai multor medici şi asistente de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, cabinete medicale private şi la Casa de Asigurări de Sănătate Gorj.
În perioada 2008 – 2016 a fost creat un mecanism infracţional în scopul fraudării bugetului Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj, prin internarea fictivă de pacienţi, emiterea de prescripţii medicale în fals şi consemnarea nereală a acordării de îngrijiri medicale la domiciliu, serviciile nefiind efectuate sau fiind efectuate parţial, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă.
Opt persoane au calitatea de suspect în acest dosar, între care se află şase cadre medicale şi un agent de poliţie din Bucureşti.
Rețea impresionantă de corupție la Târgu Jiu: Șefa clinicii de oncologie din Târgu Jiu şi două asistente anchetate pentru internări fictive și sifonarea banilor pentru bolnavii de cancer
#DIRECT_ONE_rzz3vm#