Restricțiile din Capitală ar putea fi relaxate. Printre măsurile posibile, redeschiderea teatrelor și restaurantelor la capacitate redusă. Ce a spus prefectul Traian Berbeceanu

Publicat: 21 01. 2021, 00:46
Foto: Inquam Photos / George Călin

Prefectul Traian Berbeceau a anunțat că vineri ar puteafi convocat Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență al Municipiului București pentru a sepropune adoptarea unei hotărâri prin care să fie relaxate o parte din măsurile aflate în vigoare la acest moment. Pentru ca acest lucru să se întâmple, totuși, este necesar ca incidența în Capitală să se mențină sub pragul de 3– cea anunțată astăzi a fost de 2,96. Dacă întrunirea Comitetului Municipal va avea loc vineri, relaxările vor intra în vigoare „începând cu ora 00.00 a zilei de sâmbătă”, iar acestea prevăd printre altele permiterea funcționării teatrelor și sălilor de spectacole la capacitate redusă, dar și redeschiderea restaurantelor și barurilor „la interior”, tot la capacitate redusă.

Ce a spus Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, despre o eventuală relaxare de restricții în București

„Reglementările în vigoare prevăd că, într-un interval de 48 de ore vom monitoriza indicele de incidență și, în situația fericită, pe care ne-o dorim și noi, în care incidența și mâine, și poimâine va fi sub 3 la mie, poimâine vom convoca Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență și vom propune adoptarea unei hotărâri prin care să relaxăm o parte dintre măsurile aflate în vigoare”, a declarat prefectul Traian Berbeceanu, miercuri seara, la Digi 24.

Dacă ședința Comitetului pentru situații de urgență va avea loc vineri, relaxarea măsurilor va intra în vigoare de a doua zi.

Potrivit acestuia, ar fi vorba despre permiterea funcţionarii cu o capacitate de maxim 30% a instituţiilor/ sălilor de spectacol, teatrelor şi cinematografelor, redeschiderea activităţilor „la interior” a restaurantelor, barurilor, cafenelelor etc., în limita a maxim 30% din capacitatea unităţii, precum şi permiterea activităţilor cu publicul, până în limita a 30% a spaţiului destinat, a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc,transmite Agerpres.

„Măsurile vor intra în vigoare începând cu ora 00.00 a zilei de sâmbătă”, a mai precizat Berbeceanu.

Capitala, incidență de 2,96 la bilanțul prezentat miercuri de autorități

Grupul de Comunicare Strategicăanunțat, miercuri, la prezentarea celui mai recent bilanț de până acum, că au fost depistate 3.000 de cazuri noi de COVID-19 la nivel național, dintre care Municipiul București a contabilizat 257. Potrivit autorităților, Capitala are o incidență înregistrată la 14 zile de 2,96.

„Instituția Prefectului Municipiul București face apel la cetățeni să respecte recomandările specialiștilor privind normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile actelor normative în vigoare. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei”, se arată într-un comunicat de presă emis de Prefectură miercuri seară.

Cele mai recente date plasează România la un număr total de 700.898 de cazuri confirmate de persoane infectate cu noul coronavirus. Un număr de635.871 de pacienți au fost declarați vindecați. De la debutul pandemiei, 17.485 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.