Restricții de parcare în zona Arenei Naționale în zilele în care au loc meciurile de la Campionatul European de fotbal și în cele de dinaintea partidelor
Mai multe restricții de parcare au fost instituite în zona Arenei Naționale în zilele în care se vor disputa meciurile de la Campionatul European de fotbal, precum și în zilele dinaintea partidelor, anunță Primăria Capitalei.
Restricții de parcare în București în perioada în care au loc meciurile de la EURO 2020
”Astfel, în perioadele 12 iunie – 14 iunie, 16 iunie – 18 iunie, 20 iunie – 22 iunie și 27 iunie – 29 iunie, interval orar 7:00-7:00, se interzice atât staționarea, parcarea, cât și accesul autovehiculelor în următoarele zone/străzi care fac parte din perimetrul de siguranță:
– Trotuarul din Bulevardul Basarabia, în sensul de mers dinspre Bulevardul Chisinău, înspre Bulevardul Mihai Bravu
– Bulevardul Basarabia, Bulevardul Pierre de Coubertin
– Strada Maior Coravu, Strada Șerbănică Vasile
– Strada Tony Bulandra (inclusiv sens giratoriu între străzile Maior Coravu și Tony Bulandra)
– Strada Vatra Luminoasă”, se arată în anunțul Municipalității.
Reprezentanții Primăriei precizează că ”rezidenții cu locuri de parcare plătite pe str. Maior Coravu vor fi înștiințați de către ADP Sector 2 în legătură cu asigurarea de locuri de parcare alternative, gratuite, în zilele menționate mai sus, în parcarea Mega Mall, nivelul 2B”.
Mașinile care nu vor elibera zonele menționate vor fi ridicate și relocate în parcarea situată în rondul Pieței Alba Iulia.
Restricții de parcare în zona Arenei Naționale în zilele în care au loc meciurile de la Campionatul European de fotbal și în cele de dinaintea partidelor
Ce meciuri de la EURO 2020 se vor juca la București
România va găzdui trei meciuri din Grupa C la Euro 2020. Este vorba despre partida dintre Austria și Macedonia de Nord, de pe 13iunie, meciul dintre Ucraina și Macedonia de Nord, programat pe 17iunie, și confruntarea dintre Ucraina și Austria, care va avea loc pe 21iunie. Pe 28 iunie, la București,va avea loc și un meci din optimile de finală ale Campionatului European de fotbal.
Potrivit prevederilor din Hotărârea prin care a fost prelungită starea de alertă pe teritoriul României, la meciuril din fața optimilor, ”se propune permiterea participării spectatorilor până la 50% din capacitatea arenei cu condiția ca până la 25% accesul să fie permis pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, iar între 25% și 50 % din capacitate accesul să fie permis doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 dar nu au schema completă și care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, ori rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore”.