Restricții de circulație pe Valea Oltului timp de o lună. Anunțul autorităților

Publicat: 18 11. 2024, 14:42
Foto: captură B1 TV

IPJ Vâlcea a anunțat restricții de circulație pe Valea Oltului, până pe 15 decembrie, pentru realizarea unui sens giratoriu provizoriu la Câineni, necesar în contextul lucrărilor la autostrada Sibiu-Pitești, transmite Agerpres.

Autoritățile au anunțat restricții de circulație pe Valea Oltului până pe 15 decembrie

Zona vizată de restricții este kilometrul 234+200, acolo unde se va circula fie pe un sector de drum îngustat, fie alternativ și dirijat de piloți de circulație.

„În vederea executării lucrărilor de amenajare a sensului giratoriu în soluţie provizorie pentru asigurarea accesului la organizarea de şantier, din cadrul obiectivului ‘Proiectare şi execuţie autostrada Sibiu-Piteşti, secţiunea 2 Boiţa – Cornetu, kilometrul 13+170 – kilometrul 44+500’, vor fi instituite restricţii de circulaţie, astfel: pentru executarea, în afara DN7, a lucrărilor de lărgire a părţii carosabile, racordare a drumului nou construit la sectorul de drum naţional, amenajare a insulelor separatoare de sensuri şi a insulei centrale a giraţiei, traficul se va desfăşura în ambele sensuri ale DN7, pe un sector îngustat, având lăţimea de minimum 5,5 m, iar pentru executarea, în partea carosabila a DN 7, a lucrărilor de finalizare a insulei centrale a giraţiei precum şi de aplicare a marcajelor rutiere temporare, pe perioade limitate de timp (intervale de maxim 7 minute), se va circula altenativ, pe un singur sens, dirijat cu piloţi de circulaţie, marcajele urmând a fi realizate cu un utilaj semnalizat corespunzător”, au delarat cei de la IPJ Vâlcea.

Odată ce va fi realizat sensul giratoriu provizoriu, circulația se va desfășura prin el, ca soluție provizorie, pe toată perioada lucrărilor la autostrada Sibiu-Pitești, au mai precizat polițiștii vâlceni.