Cei care nu plătesc la timp facturile lunare vor fi executați silit mai ușor, fără a se putea apăra întâi în instanță, potrivit unei legi recent intrată în vigoare.
”Factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu”, se arată în legea 225/2016, citată deEVZ. La utilităţi publice sunt încadrate: alimentarea cu apă şi canalizarea; alimentarea cu energie termică în sistem centralizat; salubrizarea localităţilor; iluminatul public; transportul public de călători.
Mai mult, conform noii legi, consumatorul va avea la dispoziţie 15 zile calendaristice de la momentul emiterii facturii pentru a o plăti și nu 15 zile lucrătoare, luate de la momentul primirii facturii, ca până acum.
Potrivit lui Radu Opaina, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România, citat deLibertatea, noua lege se aplică asupra proprietarilor numai în cazul în care aceștia nu au asociație de proprietari și au semnat direct contract cu furnizorul de servicii.