Reprezentanții Ministerului Sănătății, pentru B1.RO, despre stocurile de clorochină, medicamentul care ar putea trata COVID-19: „Nu am auzit să fie o problemă în acest sens”

Publicat: 27 03. 2020, 16:13

După ce mai multe studii au arătat că medicamentele pe bază de clorochină s-au dovedit eficiente în tratarea pacienților care sunt infectați cu noul ccoronavirus, mai multe state au început să blocheze exportul de clorochină.

Ministerul Sănătății din Franța a anunțat joi că va urma recomandările Înaltului Consiliu al sănătății publice, autorizeaază administrarea hidroxiclorochinei la cazurile grave de Covid-19 numai în spital și după obținerea unei opinii medicale în Colegiu. Totodată, s-a interzist exportul acestui medicament pentru a garanta aprovizionarea națională.

La fel ca în cazul schemei franceze, și în România COVID-19 se va trata cu clorochină, chiar dacă aceasta este folosită, într-o doză mult mai mică, doar pentru cazurile grave. Totodată alte medicamente prevăzute îns chema românească sunt Paracetamol, Lopinavir sau Ritonavir și Tocilizumab (Vezi AICI detalii).

Despre stocurile de clorochină existente în acest moment, purtătorul de cuvând al Minsiterului Sănătății, Oana Grigore, a declarat că nu știe să existe lipsuri în acest moment în România. Totodată ea a precizat că în general pentru medicamentele prevăzute în schema de tratament, stocurile sunt suficiente.

“Nu sunt probleme cu stocurile. S-au făcut în ultima perioadă și mai multe donații din partea companiilor, s-a discutat și cu companiile americane pentru Plaquenil. Deocamdată nu sunt probleme cu aceste medicamente. Nu am auzit să fie o problemă în acest sens”, a declarat purtătoarea de cuvând a Ministerului Sănătății, Oana Grigore, pentru B1.RO.

Totodată, la rândul său, secretarul de stat din cadrul Minsiterului Sănătății, Horațiu Moldovan, a precizat pentru B1.RO că în acest moment stocurile cu clorochină sunt suficiente în România.

Reamintim că, hidroxiclorochina, un medicament folosit până acum în tratarea malariei și a unor probleme care vizează articulațiile, a început deja să fie luat în calcul de autoritățile altor state pentru schemele de tratament aplicate pacienților infectați cu COVID-19.

Hidroxiclorochina a început să fie considerat un tratament minune pentru COVID-19, după folosirea sa de către celebrul medic Didier Raoult, directorul Institutului Universitar Medical din Marsilia. Acesta administrează deja hidroxiclorochină pacienților săi, în ciuda faptului că oficial Franța nu a aprobat tratamentul antiviral pentru persoanele infectate cu noul coronavirus. Didier Raoult a devenit cunoscut la nivel mondial după ce a explicat că a efectuat un studiu clinic în care a tratat 25 de pacienţi cu Covid-19 cu hidroxicloroquina. După şase zile, a spus el, doar 25 la sută dintre pacienţii care au luat acest medicament mai aveau virusul în corpul lor. În schimb, 90% dintre cei care NU au luat hidroxiclorochina au continuat să poarte Covid-19. Pe baza primelor studii, Didier Raoult a tratat peste 4.000 de pacienți. (Detalii AICI)