Reprezentant al pacienților: Mulți bolnavi au fost trimiși acasă pentru că era prea cald în spitale. Au fost și 40 de grade în saloane. Unele operații au fost amânate (VIDEO)

Reprezentant al pacienților: Mulți bolnavi au fost trimiși acasă pentru că era prea cald în spitale. Au fost și 40 de grade în saloane. Unele operații au fost amânate (VIDEO)
Foto simbol: Pixabay

Președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, Vasile Barbu, a declarat că în ultimele zile au fost externați bolnavi din spitale pentru că unitățile medicale nu le puteau asigura condiții bune și stăteau în saloane chiar și la 40 de grade Celsius.

Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV, în contextul în care Spitalul Clinic Fundeni a rămas fără curent electric, în plină caniculă, timp de două ore, zonele critice funcționând pe generatoare. Barbu a insistat că autoritățile trebuie să găsească soluții deoarece viețile pacienților sunt în joc.

Vasile Barbu: Pacienți au fost externați din spitale din cauza căldurii

„Zilele trecute s-au făcut multe externări ale pacienților pentru că instalațiile de aer condiționat erau cele de tip domiciliu, cum avem acasă, nu era un sistem integrat la nivel de clădire. Arhitectura clădirilor nu permite astfel de instalații, spitalele fiind vechi.

Mulți pacienți au fost trimiși acasă, chiar au fost amânate anumite intervenții care suportau amânare, pentru că pacienții nu puteau sta în asemenea condiții. Erau în saloane 38, chiar 40 de grade la un moment dat.

Trebuie neapărat să existe o strategie pe viitor. Penele de energie electrică sunt un real pericol pentru sistemul de sănătate, pentru pacienții conectați la diverse dispozitive electrice. Instalațiile care sunt tampon nu mereu funcționează corect, au fost situații de defecțiuni în care e acest pericol.

Ar trebui instalația de energie electrică să aibă circuite cumva programate așa încât când crește consumul, cum s-a întâmplat acum, să nu se producă întreruperi de energie electrică pe acele zone care alimentează puncte importante, spitale și alte obiective”, a declarat Vasile Barbu.

Acesta a mai precizat că au existat astfel de situații și pe timpul iernii, iar Ministerul Sănătății, cel al Energiei și alte instituții responsabile ar trebui să găsească soluții de a asigura continuu energia electrică pentru spitale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:20 - Ce s-a întâmplat cu prietenia dintre Karmen și Olga Barcari cât timp au fost plecate în „Asia Express”. „Ne-am cunoscut foarte bine”
22:14 - Ministrul Justiției, după noua decizie în Dosarul Mineriadei: „Ion Iliescu are anumite merite politice, poate există și erori, dar aceste lucruri trebuie analizate cu foarte mult discernământ și atenție” (VIDEO)
21:57 - Prețurile din piețe ar putea crește în următoarea perioadă. Cărui factor se datorează scumpirile
21:54 - Elena Lasconi: „Nicușor Dan își dorește să câștige sub orice formă. Faptul că folosește minciuna și manipularea pentru mine nu înseamnă nimic” / “Am prea multe detalii despre acea întâlnire, am și martori” (VIDEO)
21:43 - Lasconi: Nicușor Dan a mințit când a spus că a informat USR că-și depune candidatura / Despre atmosfera din USR: Câțiva colegi, foarte puțini, sunt speriați, dar eu sunt superhotărâtă (VIDEO)
21:25 - Elena Lasconi: “România onestă a lui Nicușor Dan a murit înainte de a se naște”. Replica președintei USR, după declarațiile lui Adrian Zuckerman (VIDEO)
21:22 - Premieră în România. DIICOT trebuie să înapoieze unui cuplu drogurile confiscate
21:06 - Fostul ambasador Adrian Zuckerman: „N-am vorbit cu Lasconi în viața mea și nu l-am rugat pe Nicușor Dan să facă vreun fel de apel în numele meu la Lasconi” (VIDEO)
20:59 - Lege nouă împotriva gălăgiei! Ce pățesc cei care nu respectă orele de liniște. Măsura va fi aplicată şi la oraşe, şi la sate
20:44 - ANPC a închis mai mulți operatori economici din Arad. Șobolanii și gândacii, abonați permanenți la mâncarea din locații