Replica inelului de logodnă al Dianei, folosită în serialul „The Crown” de pe Netflix, scoasă la licitație. Pentru ce sumă s-a vândut (VIDEO)
Fanii serialului „The Crown”, de pe Netflix, au putut cumpăra costume, recuzită şi decoruri pentru mii de lire sterline la o licitaţie organizată miercuri la Londra de Bonhams. Printre acestea s-a aflat și replica inelului de logodnă al Dianei.
Ce a fost scos la licitație
Au fost scoase la licitație 450 de loturi, care au variat de la simple schiţe de rochii până la decoruri impunătoare în mărime naturală. Acestea au fost folosite pentru serialul „The Crown”.
Printre cele mai impunătoare piese, reproducerea tronului încoronării a fost cumpărată cu 25.6000 de lire sterline (30.000 de euro), impunătoarea trăsură împodobită cu aur, „în perfectă stare de funcţionare”, a ajuns la 56.300 de lire sterline (66.000 de euro), iar jaguarul verde al prinţesei Diana a ajuns la 70.000 de lire sterline (82.000 de euro), scrie Observatornews.
Pe de altă parte, copia faţadei de pe Downing Street 10 a stârnit mai puţin entuziasm. Aceasta s-a vândut cu puţin peste 10.000 de lire sterline (11.700 de euro), în timp ce Bonhams o estimase între 20.000 şi 30.000 de lire sterline.
Pentru ce sumă s-a vândut replica inelului de logodnă al Dianei
Replica ţinutei de încoronare a reginei Elisabeta a II-a, din hermină şi satin roşu, purtată de actriţa Claire Foy, a fost vândută cu aproape 20.000 de lire sterline.
Totodată, ţinuta de învestitură a prinţului de Wales, cu haina grea de culoare purpurie reîmbrăcată de actorul Josh O’Connor, a fost achiziţionată pentru 14.000 de lire sterline (16.400 de euro).
Cel mai mare succes a fost reprezentat de vânzările reproducerilor ale hainelor şi bijuteriilor prinţesei Diana.
Astfel, inelul de logodnă cu un safir fals s-a vândut cu 7.700 de lire sterline (9.030 de euro), iar „rochia de răzbunare”, purtată imediat după ce soţul ei, Charles, şi-a mărturisit aventura cu Camilla într-un interviu, s-a vândut cu 12.800 de lire sterline (15.000 de euro).