Relu Fenechiu: CE va finanţa liniile de metrou Parc Bazilescu-Străuleşti şi Drumul Taberei-Universitate
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, vineri, că liniile de metrou Parc Bazilescu – Străulești și Drumul Taberei – Universitate vor primi finanțare din partea Comisiei Europene, informează Mediafax.
„Contribuţia publică naţională pentru aceste două magistrale va fi de 15% din valoarea proiectelor fără TVA„, a spus ministrul.
Acesta a precizat că în cazul magistralei M4 (Parc Bazilescu – Străuleşti) s-a discutat finanţarea prin POS T a extinderii cu o lungime de doi kilometri şi o valoare de 284 milioane euro.
În ceea ce privește magistrala M5 (Drumul Taberei-Universitate), Fenechiu a spus că a fost deja plătită constructorilor suma de 104 milioane lei, aceştia având la dispoziţie încă aproximativ 40 milioane lei.