Rejudecarea procesului lui Nicolae Ceaușescu, cerută de ginerele și un nepot al dictatorului comunist
La aproximativ 35 de ani de la momentul în care au fost executați Nicolae și Elena Ceaușescu, soțul Zoiei Ceaușescu, profesorul Mircea Oprean, și un nepot cer, prin intermediul avocatului Bogdan Petre, rejudecarea procesului.
Procesul va avea loc în două etape
În cadrul unei conferințe de presă, avocatul a transmis că procesul va avea loc în două etape și a detaliat de ce apar două acțiuni pe portalul instanței, scrie Gândul.
„Vorbim aici de un proces ce va avea loc în două etape. Sunt două căi de atac exercitate. Vorbim despre un recurs «tehnic» și un apel. Recursul vizează sentința din 25 decembrie 1989, prin care soții Ceaușescu au fost condamnați la moarte și o sentință în ceea ce privește reconstituirea acestui dosar, care ar fi dispărut imediat după „sinuciderea” președintelui completului, Gică Popa. Am făcut anumite demersuri la anumite instituții, am intrat în posesia anumitor acte”, a precizat avocatul Bogdan Petre.
„Justiția a rămas cu scheleții în dulap”
Profesorul Mircea Oprean, soțul Zoiei Ceaușescu, a afirmat că nu-și dorește să atace sentința din dosarul socrilor săi. Acesta a menționat că justiția a greșit uneori.
„Nu ne-am propus să atacăm sentința din dosarul socrilor mei. Am considerat că este peste puterile noastre. În decursul istoriei, justiția a greșit uneori, dar ea și-a demonstrat puterea prin recunoașterea greșelii și a remediat într-o formă. În cazul de față, justiția a rămas cu scheleții în dulap. Nu a considerat că este cazul ca ea să-și câștige credibilitatea prin recunoașterea unei erori.
Guvernanții de după 1990 nu au avut niciun interes să le dea românilor adevărul. Eu, în calitatea mea de soț al Zoiei, și Zoia am fost acuzați, printre altele, de subminarea economiei naționale, de complicitate la subminarea economiei naționale. Nu vă spun că infracțiunile s-au succedat de la o ordonanță la alta începând din 1993 și până în 2002, dar ori de câte ori s-a reluat cercetarea, nu am fost informați, nu am fost puși în temă de noile infracțiuni care au apărut și, culmea, și pentru Nicu s-a reluat cercetarea, deși murise în 1996. Se știe că așa ceva nu se mai poate întâmpla.
După aceste ordonanțe, neputând să ne recuperăm bunurile în totalitate, pentru că eu și Zoia apăream că suntem complici la subminarea economiei naționale, cum făptuitorul subminării era socrul meu, cum acea sentință producea efecte, toate se loveau de această sentință”, a declarat ginerele lui Nicolae Ceauşescu, Mircea Oprean, conform sursei citate.
Acesta a mai menționat că își dorește rejudecarea procesului și astfel să-și poată recupera și bunurile care îi aparțin.
Bogdan Petre a declarat că a fost nevoit să facă recurs, deși Mircea Oprean nu recunoaște recursul declarat, deoarece, în acest mod, epuizează toate căile ordinare. În acest context, instanța poate recalifica calea de atac într-o cale a apelului.