În continuare, nimeni nu s-a gândit, în ultimii 30 de ani, să îmbunătățească legislația pentru persoanele cu handicap, arată Jurnalul.
Ani la rând s-au prezentat în mass-media cazuri de persoane cu dizabilități grave și ireversibile, chemate la comisiile de evaluare o dată la 12 luni, pentru că li s-a lăsat acestor comisii dreptul de a decide dacă persoana poate primi „verdictul” pe viață sau doar temporar.
Cele mai multe constatări se fac pe perioadă determinată, de un an, iar astfel s-a ajuns la situații absurde în care persoanele cu handicap trebuie să plătească ambulanța privată pentru a se deplasa la instituțiile statului, deși ar trebui să funcționeze serviciile sociale care să meargă spre acești oameni, fără a-i pune pe drumuri.
Persoanele cu handicap grav au mari dificultăți în a-i convinge pe membrii comisiilor de evaluare că nu-și vor mai putea reveni.
De fiecare dată când se descoperă cazuri absurde, funcționarii din comisiile de evaluare își motivează decizia de a cere evaluare anuală prin faptul că persoana respectivă și-ar putea recăpăta, printr-un miracol, starea bună de sănătate.
Aceștia mai spun că nu așteaptă ca unora să le crească la loc mâinile și picioarele, ceea ce ar însemna eliminarea handicapului, ci consideră că oricare dintre cei care au membre amputate ar putea beneficia de ajutor financiar din partea unor binevoitori, astfel încât să-și plătească intervenții chirurgicale și proteze care costă uneori zeci de mii de euro, devenind apți de muncă.
Aceste decizii nu se iau nici măcar prin evaluarea stării materiale a persoanelor cu dizabilități grave, pentru a se observa că între veniturile victimelor și prețul protezelor sunt diferențe care s-ar putea plăti cu banii bolnavului în circa 250 de ani sau chiar mai mult, dacă acesta trăiește doar din ajutorul dat de stat pentru persoanele cu handicap.
Cei mai afectați români sunt, ca de obicei, în mediul rural și în orașele mici. Aceștia sunt obligați să se deplaseze uneori pe distanțe de peste 100 de kilometri, pentru evaluarea anuală sau la diverse instituții ale statului.
Mulți dintre ei nici măcar nu se pot deplasa cu o mașină sau cu un taxi, ci trebuie să plătească o ambulanță privată ca să ajungă acolo unde sunt chemați, dacă funcționarii consideră că trebuie să semneze în fața lor persoana cu dizabilități.