Ministerul Educației a anunțat că, ca parte din regulile pentru desfășurarea Evaluării Naționale în condițiile speciale generate de pandemia de coronavirus, elevilor le va fi măsurată temperatura de către cadre medicale la intrarea în școală pentru susținerea examenului – dacă termometrul arată peste 37,3 grade Celsius, procedura va fi repetată de trei ori succesiv, la un interval cuprins între 2 și 5 minute, potrivitEdupedu.
Peste 170.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține Evaluarea Națională, sesiunea 2-27 iunie 2020.
La Evaluarea Națională din sesiunea 2-27 iunie 2020 s-au înscris 172.482 de absolvențiai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în municipiul București, conform situației centralizate de către Ministerul Educației și Cercetării.
Examenul începeluni,15 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română.Miercuri, 17 iunie, se desfășoară proba la Matematică. 10.294 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține joi, 18 iunie, proba la Limba și literatura maternă.
Probele pentru examenele naționale încep la ora 9:00și se vor desfășura în 4.337 de centre de examen.
Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie,până la ora 14:00 (în centrele de examen).
Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.
Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise, după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale.
Este interzisă introducerea în sălile de examena unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie – 4 iulie.La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.
În zilele probelor de examen, la intrarea în centrul de examen/unitatea de învățământ, cadrele medicale vor efectuatriajul epidemiological elevilor astfel:
Reamintim faptul că fiecare centru de examen va dispune de echipamente și materiale de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini, etc). De asemenea:
Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați o linieTELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naționale.Numărul va fi disponibil în perioada 15 – 18 iunie, între orele 8:00 – 16:00,iar vineri, 19 iunie,între orele 8:00 -14:00.
Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.
Anul școlar 2019 / 2020 a ajuns la sfârșit, vineri, iar ministrul Monica Anisie a ținut să le transmită un mesaj tuturor celor implicați în procesul educațional, elevi, profesori și părinți deopotrivă. Demnitara a mărturisit că desfășurarea cursurilor online – necesară odată cu închiderea școlilor pe fondul crizei COVID-19 – a fost o adevărată provocare.
Astăzi se încheie un an școlar cu totul special, care ne-a pus la încercare pe noi toți și pe care ni-l vom reaminti cu siguranță mulți ani de acum înainte, poate cu detașarea conferită de timp. Școala on line a fost o provocare pentru toți cei implicați în procesul didactic, o provocare atât pentru elevi, părinții acestora, cât și pentru noi, profesorii. Am pornit aproape de la zero și am reușit să ne adaptăm din mers, astfel încât să evităm înghețarea anului școlar. Un lucru știu sigur însă, că voi, dragi elevi, v-ați îndeplinit sarcinile cu brio și sunt nespus de mândră de voi toți! Părinții voștri au avut un rol important în acest proces nou de învățare on line, perioada pandemiei consolidând, astfel, relația școală-familie. În mod deosebit, doresc să le mulțumesc profesorilor voștri, pentru că v-au stat cu adevărat alături în toate aceste luni. Pentru mulți dintre voi, urmează acum o binemeritată vacanță de care vă invit să vă bucurați la maximum, dar în condiții de siguranță.