Registrul Auto Român (RAR) cu privire la un fake-news distribuit masiv pe rețelele de socializare și care vizează studii referitoare la preferințele conducătorilor auto pentru anumite tipuri de anvelope, atribuite în mod fraudulos specialiștilor RAR.
„Ne plac studiile din domeniul auto, le realizăm și noi cu ajutorul colegilor de la Cercetare, dar ne surprind cele care ne sunt atribuite… deși nu noi le-am furnizat,” au declarat reprezentanții RAR.
Potrivit acestora, RAR nu a publicat date legate de preferințele conducătorilor auto în privința utilizării unui anumit tip de anvelope.
RAR amintește că pentru a circula legal pe un drum acoperit cu zăpadă, gheață sau polei, autoturismul trebuie să fie echipat cu anvelope care au marcajul format din litere M și S sub diferite forme: M+S, M.S. sau M&S.
Totodată, nu există o data limită de la care sunt obligatorii cauciucurile specifice sezonului rece.
Registrul Auto Român vă recomandă să nu ignorați importanța anvelopelor de iarnă, deoarece acestea sunt concepute ca la o temperatură de sub 7-8 grade Celsius să rămână moi, spre deosebire de cele de vară, pentru a păstra aderența la carosabil.