Regele Mihai, obligat să plătească statului un milion de euro. Casa Regală neagă existența datoriilor

Publicat: 24 06. 2016, 20:42
foto: romanialibera.ro

Cererea regelui Mihai de a scăpa de datoriile către statul român a fost respinsă. Curtea de apel Bucureşti a decis că regele trebuie să plătească 1 milion de euro datorii. De partea cealaltă, reprezentanţii Casei Regale susţin că regele Mihai şi-a plătit toate datoriile către ANAF şi, mai mult decât atât, chiar ar avea de primit bani de la stat, arată B1 TV.

"Regele a luat decizia ca înainte de discutarea pe fond în procesul care va determina natura obligației, să facă plata sumei de 4.049 000 lei, cea care a fost pretinsă de către ANAF, să cerem rambursarea acestei sume de către ANAF", a explicat Ion Tucă, directorul Casei Regale.

Reprezentanţii Casei Regale susţin că cele 4 milioane nu trebuiau plătite, fiind vorba de o greşeală de calcul a ANAF.

"Cred că a fost o eroare din partea dânșilor și suma este, cu siguranță, nedatorată pentru că toată legislația europeană indică foarte precis modul în care se fac aceste calcule", a adăugat Ion Tucă.