Regele Mihai I rupe legăturile istorice şi dinastice cu Casa de Hohenzollern
Toate legăturile dinastice dintre Casa Regală a României şi Casa Princiară de Hohenzollern iau sfârşit, începând cu data de 10 mai 2011, a anunţat Regele Mihai I într-un comunicat pentru HotNews.
“Începând cu 10 mai 2011, Casa Regală a României nu va mai purta numele de „Hohenzollern-Sigmaringen” şi va fi cunoscuta de acum înainte numai sub numele de „Casa Regală a României”, se arată în documentul Regelui Mihai I.
Decizia a fost luată “luând în considerare decizia iubitului Nostru bunic, Regele Ferdinand I, de a conferi un caracter naţional şi independent Dinastiei şi Casei Noastre Regale, şi urmând datoria mea dată de istorie şi faţă de urmaşii şi succesorii mei”, a precizat Alteţa Sa.
Prin urmare, “niciun membru al Familiei Regale a României nu va mai purta şi nu va mai avea dreptul să poarte sau să folosească vreun titlu conferit de orice Şef al Casei Princiare de Hohenzollern”.
Casa de Hohenzollern este o familie dinastică de electori, regi şi împăraţi ai Prusiei, Germaniei şi României. Şvabi de origine (din Schwabenland, sudul Germaniei), îşi iau numele de la castelul Hohenzollern din vecinătatea oraşului Hechingen (la câţiva km sud de Tubingen, landul Baden-Wurttemberg).
În România, în anul 1866, dinastia de Hohenzollern este aleasă ca dinastie domnitoare de către conducerea politică în frunte cu Ion Brătianu.
Citeşte AICI documentul integral semnat de Regele Mihai I.