Refugiații nu vor mai ajunge în Ardud și Tășnad, după protestele locuitorilor. Ionuț Sabău, unul dintre protestatari, a primit mesaje de felicitare din toată țara (VIDEO)

Publicat: 04 02. 2016, 16:12
Foto: business24.ro

Ionuț Sabău, un tânăr de 28 de ani din Ardud, Satu Mare, a reușit să oprească demersurile prin care în orașul său urmau să fie aduși câteva zeci de refugiați, informează Vocea Transilvaniei.

El a fost unul dintre primii care a aflat de proiectul finanțat de Uniunea Europeană, prin Ministerul de Interne, care a fost ascuns inițial de locuitori. El a mobilizat doar în două ore peste 100 de persoane, care s-au adunat în fața căminului cultural și au susținut că nu-i doresc pe refugiați.

Ulterior, el a strâns 200 de semnături și a prezentat lista prefectului de Satu Mare, Eugeniu Avram, spre a fi trimisă ministrului Petre Tobă.

”Nu suntem deacord sub nicio formă. E legal, nu e legal. Și suntem dispuși să recurgem la violență. Să știe toată lumea treaba asta, cei care se ocupă de proiect, că dacă se pune în aplicare se va ajunge acolo. Și noi o spunem de pe acum, să nu fie suprize. Nu vrem să fim ca în țările străine să ne fie frică să ne lăsăm copiii să plece singuri la școală, nevestele singure pe stradă. Și aici nu mai intervine problema de a apăra statul român sau pe cetățeni, ne apărăm familiile noastre”, au spus atunci reprezentanții orașului Ardud.

Locuitorii din Ardud, nemulțumiți de venirea imigranților

#DIRECT_ONE_ih93i5#

Ionuș Sabău este inginer silvic, dar s-a reprofilat în fermier. El este atât de înverșunat împotriva refugiaților și pentru că a locuit un an într-un cartier predominant musulman din Paris.
Acum, după ce s-a anunțat că refugiații nu vor mai veni la Ardud, el susține că Mădărasul, cartier cu doar 1.500 de locuitori, este un exemplu pentru toată țara.

Nici în Tășnad nu vor mai veni refugiații, după ce locuitorii orașului au protestat împotriva demersului Ministerului de Interne, mai notează Vocea Transilvaniei.

Nu doar locuitorii de rând, ci și conducerea s-a arătat preocupată de efectele pe care venirea lor le-ar fi putut avea asupra economiei locale. Ei susțin că Tășnad depinde de ștrandul din localitate, iar imigranții ar fi alungat bună parte din cei 250.000 de turiști care vin anual.

Până la urmă, fosta unitate de jandarmi în care aceștia trebuiau plasați va fi transformată în bază de recuperare pentru angajații din structurile Ministerului de Interne.