Referendumul privind modificarea articolului din Constituție ce definește familia ar putea avea loc în aprilie 2017: PNL a semnat un protocol cu "Coaliția pentru Familie"

Publicat: 14 11. 2016, 16:02

Biroul Politic al PNL a votat luni privind semnarea unui protocul cu "Coaliția pentru Familie" prin care să susțină un referendum de modificare a Constituției pentru definirea familiei drept căsătoria dintre un bărbat și o femeie, și nu drept între "soți" precum este menționat acum.

Șeful de campanie al liberalilor, Gheorghe Falcă, a precizat că susține această inițiativă pentru că a fost semnată de 3 milioane de români și că PNL a calculat un calendar care arată că referendumul poate avea loc în aprilie 2017, potrivit hotnews.ro.

"Astăzi, Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal a decis susținerea referendumului pentru Familie. Am votat cu o majoritate zdrobitoare ratificarea protocolului dintre PNL și Coaliția pentru Familie!" a anunțat, pe Facebook, deputatul PNL Daniel Gheorghe.

Vineri, președintele PNL Alina Gorghiu afirmă că PNL susține familia tradițională, dar în același timp dorește protecție juridică pentru minorități.

"PNL susține familia tradiționala, este un punct cheie din programul de guvernare familia, măsurile care încurajează natalitatea, care încurajează demografia din România, însă evident credem în egală măsură în forme de protecție juridică pentru minorități, așa cum Constituția prevede. Vom discuta luni și despre proiectul care se află în Parlament în acest moment, pentru că orice inițiativă legislativă făcută la inițiativa cetățenilor care reușeste să coaguleze un număr de peste 3 milioane de semnături este legitimă, își urmează calea parlamentară. Este în Senat la momentul acesta, blocată din lipsă de cvorum, dar, în opinia mea, în primăvara poate fi deja o inițiativă care să poată să fie supusă referendumului național" afirma, vineri, Alina Gorghiu.

Și PSD-ul, prin vocea președintelui Liviu Dragnea, s-a pronunțat în favoarea familiei tradiționale și a organizării unui referendum în primăvară.