Dublu referendum în Olt: 300.000 de români trebuie să decidă dacă județul în care trăiesc va avea un alt nume 

Publicat: 06 10. 2018, 15:16
Foto: informateca.ro

Locuitorii din Olt sunt așteptați sâmbătă și duminică la urne pentru a se pronunța nu numai asupra redefinirii familiei, ci și cu privire la schimbarea numelui județului.

Astfel 300.000 de români vor trebui să răspundă la întrebarea „Sunteți de acord ca județul Olt să se numească Olt-Romanați?”.

Inițiativa de schimbare a numelui județului Olt ar reprezenta un act de reparație morală, mai ales pentru persoanele în vârstă care au trăit reorganizarea administrativ-teritorială și care s-au născut în județul Romanați, transformat ulterior în Olt.

Demersul este sprijinit însă și de cetățeni mai tineri. În plus, la nivel național a fost înființată Liga Națională a Județelor Abuziv Desființate.

„Foarte mulți oameni mă opresc și mă întreabă, sunt foarte mulți nerăbdători. Sigur, ei ar vrea județul Romanați, le-am explicat că acest lucru nu se mai poate, dar că așa cum există Bistrița-Năsăud sau Caraș-Severin poate exista și Olt-Romanați. Este o portiță de a reintra pe harta patriei, pentru că prin ceea ce s-a hotărât în 1968 am fost scoși din istorie, de pe harta țării, ceea ce nu era corect, a fost un capriciu al lui Ceaușescu, a declarat istoricul Dumitru Botar pentru Gazeta de sud.

Pe actualul teritoriu al județului Olt se regăsește 80% din fostul județ Romanați.