Referatul procurorilor în dosarul chirurgului Burnei: Boli inventate, copii supuși experimentelor, părinți amenințați, mită mascată în donații

Referatul procurorilor în dosarul chirurgului Burnei: Boli inventate, copii supuși experimentelor, părinți amenințați, mită mascată în donații
Foto:Ziarul Ring

Detalii halucinante apar în cazul chirurgului Gheorghe Burnei. Procurorii au susținut în referatul de arestare preventivă că medicul a mascat mita cerută de la părinți în contracte de donații, că pe unii copii i-a supus unor operații pentru afecțiuni inexistente și că familia sa a beneficiat de deplasări în străinătate plătite de firma care îi furniza protezele neomologate.

Chirurgul ortoped este pus acum sub acuzare pentru luare de mită şi suspectat de experimente neautorizate pe copii. Procurorii au solicitat arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, dar magistrații Tribunalului București au dispus doar plasarea acestuia în arest la domiciliu.

În referatul procurorilor se arată că, în timpul perchezițiilor, din biroul lui Burnei de la Spitalul Marie Curie s-au ridicat 13.343 de lei, 5.015 euro și 750 de dolari, bani pe care medicul i-ar fi luat mită de la părinți în schimbul operațiilor și pe care i-ar fi mascat prin încheierea mai multor contracte de donații.

Ei mai susțin că acuzațiile pe care le lansează sunt susținute de declarații ale martorilor, înregistrări ambientale și înscrisuri.

"Pentru a-i determina pe părinţii pacienţilor să-i să dea sume de bani sau alte foloase pentru efectuarea intervenţiilor chirurgicale Burnei Gheorghe îi internează pe copii pentru perioade îndelungate de timp, nejustificate medical, sau îi internează în mod repetat, fără a le efectua nici o intervenţie chirurgicală. Se prezintă părinţilor, direct sau prin alte cadre medicale, ca fiind o persoană foarte ocupată, creând astfel impresia unui privilegiu pentru pacienţi că beneficiază de serviciile sale medicale. Alte justificări pentru amânarea intervenţiilor chirurgicale sunt legate de dificultatea obţinerii protezelor medicale. Tot acest comportament este apt să inducă părinţilor ideea că pentru aceste ”beneficii” trebuie îi ofere inculpatului sume de bani. Pentru a-i convinge să urmeze calea aleasă de el, inculpatul le prezintă părinţilor o altă situaţie decât cea reală cu privire la sănătatea copiilor lor, situaţie care impune folosirea unor proteze sau dispozitive medicale", se arată în referatul procurorilor, citat de Mediafax.

Mai mult, Gheorghe Burnei îi convingea pe părinţi de dificultatea obţinerii protezelor şi le impunea să le cumpere, pe cheltuiala lor, de la o firmă apropiată lui, "amenințându-i că nu le va opera copilul dacă nu se conformează". Dispozitivele puteau fi obținute chiar din spital, gratuit. În schimb, patronul firmei i-a plătit lui Burnei și familiei sale mai multe deplasări în străinătate.

Procurorii mai susțin că medicul folosea în operații aparatură confecţionată artizanal pentru el.

Protezele și dispozitivele medicale ”sunt confecţionate de cunoştinţe ale inculpatului la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării. Din verificări rezultă că nu există nici o legătură oficială (contract) între Spitalul Marie Curie şi acest institut. În legătură cu această ultimă categorie arătăm că acestea nu sunt omologate şi nici adecvate uzului medical, inculpatul efectuând experimente pe copii. În categoria experimentelor pe copii sunt incluse şi intervenţiile chirurgicale efectuate cu oase de vită fierte sau cu filtre de tanc sau cu BVC", se mai arată în referatul obținut de Mediafax.

"Numeroase operaţii nu sunt adecvate problemelor medicale pe care le au copiii. Mai mult, pentru unii copii inculpatul inventează probleme de sănătate inexistente. Inculpatul efectuează de multe ori intervenţii chirurgicale cu mult disproporţionate în raport cu problema reală. Efectuează intervenţii chirurgicale şi acolo unde acestea nu se impun în raport cu situaţia sau cu vârsta copilului, implantează sisteme şi proteze care nu sunt necesare sau le implantează greşit. În cazul altor copii ai căror părinţi nu realizează că, de fapt, copilul a fost supus unui experiment eşuat, inculpatul continuă să îi opereze sub pretextul că le remediază operaţiile, dar în realitate continuă experimentele. Cu toate că procedează în această manieră, inculpatul nu are scrupule să primească sume de bani cu titlu de mită de la părinţii copiilor operaţi", au ami susținut procurorii, potrivit Mediafax.

Gheorghe Burnei ar fi prelevat de la pacienţii copii, fără consimţământul aparţinătorilor, ţesut osos şi ligamente, fără respectarea normelor în vigoare din domeniu. La dosar ar exista probe care indică faptul că astfel de ţesuturi au fost folosite ca transplant pentru alţi copii, deşi ar fi fost ţinute anterior în condiţii improprii.

"Cu ocazia percheziţiei acestea au fost descoperite în condiţii total improprii – în congelatorul unui frigider de uz casnic situat într-un spaţiu comun. Alături de aceste ţesuturi se găseau mâncare, băuturi alcoolice, diferite alte produse alimentare. Din primele date ţesuturi astfel prelevate şi păstrate au fost deja folosite ca transplant pentru alţi copii, cele descoperite la percheziţie urmând a avea o destinaţie similară. Aceste aspecte sunt cu atât mai grave cu cât spitalul şi inculpatul aveau posibilitatea legală de a apela la banca de ţesuturi pentru a realiza transplanturi într-un mod legal şi sigur pentru starea de sănătate a pacienţilor. Având în vedere cele descoperite a fost solicitat sprijinul unui specialist din cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant", au mai acuzat procurorii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane