Judecătorul constituţional Toni Greblă a intervenit „determinant” pe lângă directorii de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) şi complexele energetice Rovinari şi Turceni şi la un funcţionar din CNADNR, în interesul finului său, Ion Bîrcină, se arată în referatul procurorilor.
Procurorii DNA arată, în referatul prin care cer arestarea şi trimiterea în judecată a judecătorului constituţional Toni Greblă, că acesta a intervenit, pentru Ion Bîrcină, în schimbul foloaselor necuvenite primite, la directori ai unor companii de stat din energie, dar şi la un funcţionar din Compania Naţională de Autostrazi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), relatează Mediafax.
„Numitul Toni Greblă, de la nivelul funcţiei de senator, respectiv judecător la Curtea Constituţională, în baza promisiunii făcute lui Ion Bîrcină, s-a întâlnit cu numiţii Marin Condescu (preşedinte al Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia), Laurenţiu Octavian Graure (director Complex Energetic Turceni), Daniel Burlan (director la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia), Tiberiu Trotea(director Complex Energetic Rovinari), Neaga Narcis (funcţionar în cadrul CNADNR), intervenind în mod determinant pe lângă aceştia pentru satisfacerea intereselor economice lui Ion Bîrcină”, se arată în documentul citat.
Tot în referatul procurorilor, se mai arată că Toni Greblă l-ar fi ameninţat pe Laurenţiu Ciurel, director general al Complexului Energetic Oltenia (CEO), întrucât nu era de acord cu o compensare propusă de o firmă a lui Ion Bîrcină, care avea datorii la CEO, Greblă spunându-i că nu îl va uita şi că va avea grijă să fie „terminat”.
Procurorii DNA au cerut, marţi, aviz de la Senat pentru arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă, judecător la Curtea Constituţională, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie.