Redeschiderea granițelor UE ar putea fi amânată. SUA și Rusia nu se află pe ciorna listei cu națiunile care vor primi undă verde pentru intrare

Publicat: 29 06. 2020, 18:34
foto: Pixabay

Oficialii europeni dezbat, la Bruxelles, pentru cetățenii cărori țări extracomunitare va fi permisă intrarea în UE din 1 iulie, când este programată redeschiderea granițelor externe ale blocului comunitar, și cui îi va fi interzisă, transmite Euronews.

Există două liste, una pentru cei acceptați, iar cealaltă pentru cei interziși. Totuși, ele au strânit deja controverse, în condițiile în care mai multe surse au susținut că SUA, cea mai afectată națiune a lumii, cu peste 2,4 milioane de cazuri confirmate de COVID-19, dar și cu cel mai bun ritm de testare, se află pe a doua listă.

Redeschiderea granițelor UE ar putea fi amânată. Pentru ce țări va fi permisă intrarea

Euronews a obținut, din surse diplomatice din UE, cea mai recentă ciornă a listei cu țările pentru care vor fi redeschise granițele comunitare, și a confirmat că SUA, Brazilia și Rusia nu se află printre națiunile acceptate.

Cea mai recentă ciornă a fost acceptată de statele UE vineri și cuprinde următoarele 15 țări: Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia, Uruguay și China – care mai are nevoie de o confirmare reciprocă.

Sursele și-au exprimat îndoielile cu privire la termenul de redeschidere, 1 iulie, sugerând că aranjamentele nu vor fi gata până la această dată. Mai mult decât atât, ar exista mai multe neînțelegeri între statele membre cu privire la criteriile alese pentru elaborarea listei, cu unii exprimându-și în continuare îndoielile referitoare la datele despre ratele de COVID-19. Acestea fiind spuse, ele au cerut ECDC, agenția UE pentru prevenirea bolilor, să furnizeze mai multe detalii, iar lista va fi revizuită o dată la două săptămâni.

Marea Britanie nu se află pe niciuna dintre liste. Comisia Europeană a anunțat că britanicii vor fi tratați drept cetățeni UE până la încheierea perioadei de tranziție prevăzută de acordul pentru Brexit, ce ar trebui să expire la 31 decembrie 2020.

Cum arată situația în România

Vestea vine în contextul în care restricțiile privind circulația transfrontalierădin România au fost relaxate în 15 iunie, când la nivel național a fost instituită a treia etapă de îmblânzire a măsurilor de carantină. Cu toate acestea, autoritățile sunt îngrijorate de numărul de cazuri noi de COVID-19 din ultimele zile și au îndemnat la prudență.

„Miercuri voi convoca toți miniștrii și toate instituțiile cu atribuții de control, de la Ministerul de Interne – Poliție și Jandarmerie – până la MInisterul Sănătății, cu DSP-urile, ANPC și ANSVSA, pentru a face o analiză a planurilor de măsuri pentru a asigura respectarea regulilor. S-a văzut clar că în foarte multe locuri nu sunt respectate regulile și e risc de transmitere a virusului crescut din cauza asta. Și pe plajă, dacă la înseput așezarea a fost în regulă, apoi lucrurile s-au schimbat. Înțeleg că e aglomerație, dar trebui respectate regulile. Și la terase la fel. M-au îngrijorat, vă spus sincer, am văzut imagini în care aproape nu se mai respectau regulile. Miercuri voi da un semnal de moblizare la maxim a instituțiilor, care nu are alt scop de cât sănătatea cetățenilor.Orice măsură de relaxare va fi analizatăîn structruile de specialiști. Dacă vom lua noi măsuri, le vom anunța public. Evoluția în ultimele zece zile e una care ne face să fim foarte precauți în măsuri ulterioare de relaxare. Planul de relaxare pe care l-am pus la punct cu specialiștii e unul în etape, din 15 în 15 zile, și e necesară o evaluare înainte de a adopta noi măsuri”, a afirmat premierul Ludovic Orban, luni.