Rectorul Daniel David, după ce UBB a confirmat că Bode a plagiat: Am aceeași încredere în decizia Comisiei de Etică pe care am avut-o la prima sesizare / Școala doctorală să discute dacă Adrian Ivan mai poate conduce doctorate la UBB

Rectorul Daniel David, după ce UBB a confirmat că Bode a plagiat: Am aceeași încredere în decizia Comisiei de Etică pe care am avut-o la prima sesizare / Școala doctorală să discute dacă Adrian Ivan mai poate conduce doctorate la UBB
Foto: Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, UBB / Facebook

După ce Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a confirmat că Lucian Bode (PNL), ministrul de Interne, a plagiat în lucrarea sa de doctorat, rectorul instituției de învățământ, Daniel David, a susținut că are „aceeași încredere în decizia Comisiei de Etică pe care am avut-o și la prima sesizare”.

Întrebat de edupedu.ro dacă va mai conduce doctorate de acum înainte la UBB Adrian Ivan, conducătorul de doctorat al lui Bode și profesorul care a cerut stoparea oricărei analize, Daniel David a răspuns că școala doctorală e cea care trebuie să discute acest lucru.

Rectorul Daniel David, declarații după ce UBB a confirmat plagiatul lui Bode

„Procedura a fost aceeași: semnalare de suspiciuni (în prima etapă, pe lângă cele externe, unele identificate de UBB și cu analiza integrală cu soft), verificarea lor, formularea de concluzii cu accent pe corecturile necesare și sesizarea consiliilor naționale care pot lua și alte decizii legale. Dacă ministrul Bode continuă acțiunea în instanță, ne vom apăra demersul acolo“, a declarat Daniel David, pentru Edupedu.ro.

Precizările vin în contextul în care, la o primă verirficare, Comisia de Etică a constatat plagiat sub 3% în cazul tezei lui Bode. Comisia a explicat ulterior că nu a verificat decât niște aspecte punctuale sesizate, nu lucrarea în totalitate.
După ce Emilia Șercan a făcut propria analiză și a constatat că aproape 20% din teză e plagiată, Comisia a anunțat o nouă analiză, pornind de la noile informații. De data aceasta, au fost consultați și experți internaționali.

Întrebat dacă Adrian Ivan va mai conduce doctorate de acum înainte la UBB, Daniel David a răspuns: „Voi da eu, ca rector, o decizie către școala doctorală, pornind de la hotărârea Comisiei de etică, o decizie pentru a-mi prezenta măsuri privind îmbunătățirea activității proprii. Școala doctorală este cea care trebuie să discute“.

Edupedu.ro amintește că Adrian Ivan este rectorul Academiei Naţionale de Informaţii “Mihai Viteazul” a SRI.

UBB confirmă că Bode a plagiat. USR cere demisia ministrului. Comentariul Emiliei Șercan

„S-a confirmat majoritatea acestor suspiciuni, s-au dispus măsuri de corectare și retragere a cărții, și se vor sesiza consiliile naționale (CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii. (…) Abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”, a constatat Comisia de Etică a UBB despre lucrarea de doctorat a lui Bode.

Jurnalista Emilia Șercan, însă, remarcă faptul că UBB cere corectarea lucrării, deși în teză s-a constatat că există aproape o cincime plagiat: „Această măsură arată că UBB s-a plasat, încă o dată, de partea plagiatorilor și nu a integrității academice. A preferat să îl apere pe Bode în loc de a apăra propria imagine și propriile standarde”.

Prima reacție politică a venit de la Cătălin Drulă, președintele USR, care a cerut, din nou, demisia sau demiterea lui Lucian Bode: „Azi trebuie să fie finalul carierei politice găunoase a lui Bode. Azi trebuie să iasă din tăcere Klaus Iohannis. Dar, până acum, Don Klaus l-a susținut necondiționat pe Bode în disprețul unei țări întregi”. Drulă a făcut și un bilanț al mandatului lui Bode la Ministerul de Interne.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)
16:38 - Incendiu de proporții în Vâlcea, pe Valea Oltului. Peste 10 hectare de pădure au fost afectate
16:21 - Băsescu: Mastodontul PSD-PNL se va menține. Cearta lor e o gogoașă. Fără Opoziție încă 4 ani va fi dezastru. Oamenii, dacă vor să vadă cum e fără Opoziție, să-și aducă aminte că-l voiau pe Bombo în Congo, că dominarea absolută a PSD le-a făcut mult rău (VIDEO)
16:07 - Facebook Messenger vine cu o actualizare spectaculoasă. Apelurile video HD și alte noutăți apar în 2024
16:04 - O nouă taxă pentru românii care locuiesc la bloc! Câți bani vor trebui să plătească în plus la întreținere: „Prima aberație a iernii”
15:56 - Ce este biletul zilei la pariuri online?
15:54 - Ce sunt serverele dedicate și când ai nevoie de unul?
15:39 - Lavrin Covaci (PSD), despre decizia ministrului Muncii de a trimite Corpul de Control la Casa de Pensii: „Se face în interesul beneficiarilor”
15:35 - Activitatea RAR e blocată în toată țara. Este sistată și funcționarea aplicațiilor care asigură colaborarea cu stațiile ITP