Rectorii nu mai pot anula diplomele de doctor, chiar dacă e vorba despre plagiat

Rectorii nu mai pot anula diplomele de doctor, chiar dacă e vorba despre plagiat

Rectorii universităților nu mai pot anula diplome de doctor, chiar dacă este vorba despre un caz de plagiat, potrivit unei ordonanțe de urgență care aduce mai multe modificări Legii Educației Naționale.

Conform acesteia, rectorii universităților pot solicita retragerea diplomei de doctorat doar autorităților competente, în urma unei anchete interne și a Ministerului Educației.

Până în prezent, rectorul putea anula un certificat sau o diplomă de studii doar cu aprobarea Senatului universității, dacă existau suspiciuni că lucrarea ar fi fost plagiată sau ar fi încălcat normele de etică.

În plus, în cazul exercitării unei funcții de demnitate publică, rectorii au obligația de a se suspenda din funcție, conform ordonanței de urgență, potrivit Digi 24.

Amendamentul mai precizează că tot rectorii vor fi cei care vor decide desemnarea și plata personalului universitar care desfășoară activități de conducere și de cercetare suplimentare.

În plus, Comisia de educaţie a propus eliminarea sancţiunilor financiare pe care ministerul le-ar putea da universităţilor. Pe viitor, ministerul nu va mai putea decât să schimbe rectorul instituției respective.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`