Record de rezervări all inclusive în plin sezon estival
În plin sezon estival românii sunt preocupați să își rezerve vacanțe atât pe litoralul românesc, cât și dincolo de granițe, iar cei mai mulți optează pentru sejururi all inlcusive.
Litoralul românesc, Bulgaria, Grecia și Turcia sunt principalele destinații de vacanță, iar în ultima perioadă s-a bifat un record în ceea ce privește numărul de rezervări all inclusive, notează forbes.ro.
Record de rezervări all inclusive
„În ultima săptămână am înregistrat un aflux mare de rezervări last minute atât pentru litoralul românesc, cât şi pentru Bulgaria, Grecia şi Turcia. Observ o creştere a cererii pentru hotelurile all inclusive de pe litoralul românesc”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO al touroperatorului IRI Travel, menționează sursa citată.
Tarifele la hotelurile 3 stele all inclusive de pe litoralul bulgăresc pornesc de la 250 de euro pe sejur / persoană și pot ajunge până la 400 de euro. La hotelurile de 4 stele prețurile cresc și pot ajunge și la pragul de 500 de euro.
Aceeași sursă citată precizează că pe litoralul românesc, pentru un sejur de 6 nopți, un adult va achita între 240 și 390 de euro, în timp ce la patru stele prețul poate ajunge și la 490 de euro.