Record absolut de cazuri noi de COVID: 34.255 de infectări în ultimele 24 de ore. Numărul deceselor, în creștere
Autoritățile au raportat miercuri un record absolut de cazuri noi de COVID-19 în România. Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 26 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 34.255 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.
De asemenea, s-a dublat numărul deceselor. Au fost raportate 94 decese cauzate de COVID-19.
Cazurile de COVID-19 au explodat
Marți au fost înregistrate 19.685 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 7.603 mai mult decât în ziua anterioară.
Pe teritoriul României au fost înregistrate 2.048.896 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 33.637 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.827.324 de pacienți au fost declarați vindecați. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.336 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
Gradul de pozitivare este de 31,71%. Creșterea capacității de testare și testarea în special a persoanelor cu posibilitate crescută de a fi infectate cu SARS-CoV-2 au rolul de a depista din timp boala, cu scopul de a acorda tratament rapid celor care au contactat COVID-19, dar și pentru a preveni,pe cât posibil, răspândirea accentuată a virusului, prin limitarea contactelor pe care purtătorii virusului le au cu alte persoane.
În intervalul 24.01.2022 (10:00) – 25.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 44 de decese (27 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Cluj, Mehedinți, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava,Teleorman, Timiș, Vaslui și Vâlcea.
Dintre cele 44 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 la categoria de vârstă peste 80 ani.