Recensământ cu peripeţii: Un recenzor a fost sechestrat în Focşani. Agresorul a fost amendat
Întrebările din recensămnt pot deranja foarte mult. Aşa se înţelege cel puţin din gestul unui bărbat din Focşani, care, deranjat de întrebări a sechestrat recenzorul. Pentru gestul său a primit o amendă de 1.500 de lei.
Până acum 3.400.000 români au fost număraţi. Trebuie să ştiţi însă un lucru. Nu sunteţi obligaţi să prezentaţi CNP-ul. Recensământul se poate face şi fără aceste date.
În primele două zile de recensământ aproape 3.400.000 de persoane au fost înregistrate. Cei mai muncitori s-au dovedit recenzorii din Covasna. Aici, operatorii din teren au reușit să viziteze aproximatic 21% din totalul gospodăriilor. În București, abia dacă s-au adunat 10 procente. Dar recenzorii trag tare pentru a-și termina la timp norma.
Românii au păreri împărțite despre utilitatea chestionarului și mai ales a întrebărilor. Oamenii și-ar fi dorit ca în chestionar să fie și alte întrebări, unele legate de probleme lor de toate zilele.
Comunicarea Codului Numeric Personal, marea teamă a oamenilor la acest recensământ nu este obligatorie. Oricine poate fi recenzat chiar dacă refuză să-și declare CNP-ul. ÎN teren, de multe ori, chiar și cei care au refuzat la început să-l comunice recenzorilor, au cedat într-un final.
Recensământul va continua până pe 31 octombrie, iar primele rezultate vor fi făcute publice cel târziu la sfârșitul lunii ianuarie 2012.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf