Recalcularea pensiilor, în vizorul Consiliului Concurenței / Autoritățile au declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor arhivistice destinate pensionarilor

Publicat: 18 06. 2024, 16:14
Sursa foto: Pixabay

Consiliul Concurenței anunță că a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere pentru fixarea prețurilor de către companiile care furnizează servicii arhivistice cetățenilor care solicită eliberarea documentelor necesare recalculării pensiilor. Autoritățile verifică dacă pensionarii ar fi fost păcăliți de firmele de arhivare să plătească suplimentar pentru documentaţia necesară pentru a demonstra dacă au avut şi alte venituri, cum ar fi sporuri sau prime.

Anchetă de amploare a Consiliului Concurenței

O serie de firme active pe această piață sunt bănuite că și-au coordonat comportamentul comercial prin acces la informații sensibile (tarife, cheltuieli indirecte și marje de profit) cu implicarea Patronatului Întreprinderilor de Arhivare Fizică și Electronică din România (PIAFER).

O parte dintre indiciile care au stat la baza declanșării investigației au fost transmise de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

În acest context, au fost efectuate inspectii inopinate la sediile PIAFER și ale companiilor Arhivatorul CBMS SRL, Danielle Digital SRL, Viltehnica SRL, Stefadina Comserv SRL, Uberum SRL, SDA – Servicii De Depozitare Și Arhivare SRL și Global Archive Management SRL.

Potrivit Consiliului Concurenței, inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate.

În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.

Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurență, în cadrul programului de clemență, pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale amenzilor.

Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească