Realizatoarea reportajului „Mirela bugetara” de la Antena 1, șefă de promoție la Intact Media Academy

Foto: intactmediaacademy.ro

Jurnalista de la Antena 1 care a prezentat-o pe vânzătoarea de legume „Mirela” drept „bugetară cu venit minim pe economie” într-un reportaj din această săptămână a fost șefă de promoție la Intact Media Academy, școala de media a trustului Intact.

Potrivit Pagina De Media, Oana Ștefan a povestit pe blogul personal, care ulterior a fost șters, cum a ajuns să lucreze la Antena 1:

„Am terminat şefă de promoţie şi m-au oprit să lucrez ştiri, la departamentul economic. La Intact Media Academy am învăţat de la cei mai buni ce înseamnă munca în televiziune. Am vrut să fiu cea mai bună, la fel ca ei. În trei luni de zile m-am dedicat în totalitate acestei şcoli şi am reuşit să ajung în cel mai scurt timp acolo unde doar visam, pe ecranele Antenelor. În fiecare zi sunt cu un pas mai aproape de success”, mărturisea jurnalista pe blog.

Deși blogul personal al Oanei a fost șters, unele dintre gândurile jurnalistei apar încă pe site-ul Intact Media Academy.

Mirela, care susţine că numele său este de fapt Mirabela Maria, spune că nu ştie de ce s-a minţit în privinţa ocupaţiei sale.

Vezi AICI declarațiile vânzătoarei.

Reportajul în care apare Mirabela a fost difuzat luni seară la Observatorul de 19:00 al Antenei 1. Gafa a fost sesizată la scurt timp după difuzare, astfel că până marţi, momentul a circulat prin presă şi prin reţelele de socializare online.

Vezi AICI mai multe detalii despre reportajul Antenei 1.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`