Reacțiile politicienilor după condamnarea lui Adrian Năstase. Vanghelie: „E dezastruos ce se întâmplă!”
Reacţiile la noua condamnare a lui Adrian Năstase nu au întârziat să apară. Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie crede că sentinţa primită „este prea mult, indiferent de faptele pe care le-a făcut”, avertizând că se creează „un precedent foarte periculos”.
Un punct de vedere împărtăşit şi de purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Cătălin Ivan. În tot acest timp, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat consideră că sentinţa este o dovadă a faptului că Justiţia din România continuă să funcţioneze.
Decizia de condamnare a lui Adrian Năstase în dosarul Zambaccian nu va afecta USL. Declaraţia a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora.
„Nu am ce fel de comentarii să fac, pentru că nu suntem în sfera politică. Este o decizie a justiţiei în urma unui proces, prin urmare politicul nu are prea multe de comentat în această situaţie”, a spus Pocora, potrivit Agerpres.
Nu aceeaşi reacţie a avut-o vicepreşedintele PSD. Marian Vanghelie spune că sentinţa primită de fostul premier Adrian Năstase în dosarul Zambaccian „este prea mult, indiferent de faptele pe care le-a făcut”, avertizând că se creează „un precedent foarte periculos”.
„Nu cred că aşa se poate trata politica într-o ţară civilizată. Dacă ar fi să vorbim din punct de vedere uman, e dezastru! E dezastruos ce se întâmplă! (…) Cred că tot ce se întâmplă în clipa de faţă este crearea unui precedent foarte periculos. În UE nu se întâmplă cu niciun fost prim-ministru şi cu niciun om politic de calibrul lui Adrian Năstase aşa ceva. Cred că este prea mult, indiferent de faptele pe care le-a făcut el, fie bune, fie rele. Indiferent dacă este vinovat şi trebuie să plătească”, a spus Vanghelie, potrivit Mediafax.
Acelaşi punct de vedere l-a avut şi purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Cătălin Ivan.
„Am primit cu tristețe această veste. Suntem alături de Adrian Năstase și de familia acestuia. Personal consider ca a plătit mult prea mult pentru faptul că a fost un oponent al lui Traian Băsescu și al regimului acestuia. Eu cred că faptul că acum discutăm despre o decizie a instanței având atât de multe semne de întrebare și fiind atat de multe controverse legate de acest dosar, că este un rău pe care indirect Traian Băsescu l-a facut politizând Justiția”, a spus Ivan.
În acelaşi ton a venit şi reacţia secretarului general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu.
„Sunt şocat. Sunt siderat. Atât pot spune şi mă întreb dacă asta se mai numeşte dreptate sau dacă mai poate fi numită Justiţie. Este o execuţie politică, pur şi simplu. Este un dosar politic. (…) Este un dosar care a fost cusut cu aţă albă de la început şi până la sfârşit”, a spus Codrin Ștefănescu.
De cealaltă parte, aleşii PNŢCD cred că sentinţa dată în dosarul „Zambaccian” este una corectă.