Reacția unui britanic care a mâncat mici pentru prima dată. „Combinația perfectă” (VIDEO)

Publicat: 08 07. 2024, 16:21
Foto: Captura video

Un influencer britanic a vizitat România și un videoclip postat pe TikTok a stârnit multe reacții din partea internauților. Acesta a încercat mai multe preparate tradiționale românești, dar videoclipul în care a gustat micii și ciorba de burtă au fost printre favoritele urmăritorilor săi.

Britanic impresionat de micii de la Obor

Influencerul este renumit pentru astfel de videoclipuri pe care le face în România. El postează diverse experiențe pe care le-a avut la noi în țară și a reușit să strângă o comunitate mare de români care îl urmăresc, informează observatornews.

@matthewhaywoodx Trying Ciorbă de Burta in Romania😅🇷🇴 It’s a sour tripe soup…🥣 #fyp #foryoupage #travel #romania #brasov #food #foodie #matthewhaywoodx ♬ original sound – MatthewHaywoodX

Unul dintre ultimele sale videoclipuri a strâns foarte multe reacții, aprecieri și comentarii din partea urmăritorilor săi. El a gustat mici și ciorbă de burtă pentru prima data. Dacă de mici a fost foarte impresionat, ciorba de burtă nu este printre preparatele sale favorite. Mai mult, britanicul le-a recomandat oamenilor să încerce micii de la Obor.

„Ăsta e cel mai celebru preparat din România. Toată lumea mi-a spus să încerc. Wow, muștarul și micii merg chiar foarte bine împreună. E extraordinar. Am mâncat multe preparate bune în Europa și asta e unul dintre cele mai bune. Acum înțeleg de ce sunt așa populari. Combinația perfectă: mici, pâine, bere”, a spus turistul britanic.

@matthewhaywoodx Trying the most popular Romanian food, Mici🇷🇴 #fyp #foryoupage #romania #bucharest #foodie #mukbang #solotravel #matthewhaywoodx ♬ original sound – MatthewHaywoodX