Ministerul Educației caută locuri pentru refugiați, cerând tuturor unităților de învățământ din țară situația locurilor de cazare disponibile.Solicitarea a stârnit nemulțumirea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) care a aratăt că un sfert din studenții din România nu beneficiază de acest drept pentru că nu există locuri suficiente.
ANSOR consideră că decizia de a caza refugiați în cămine studențești este „pripită și nefericită”.
„ANOSR solicită universităților din România să aibă ca principală prioritate oferirea locurilor de cazare pentru toți studenții care solicită acest lucru și asigurarea de condiții decente de trai în căminele lor. În fiecare an, universitățile din România înregistrează un mare deficit de locuri de cazare, privând câteva zeci de mii de studenți de acest drept al lor”, arată un comunicat al alianței studenților, citat de Digi24.
Organizația susține că aproximativ un sfert dintre studenți rămân fără locuri de cazare, acesta fiind și unul dintre principalele motive ale abandonului școlar, deoarece aceștia nu își permit să plătească chirie sau taxe de cazare în cămine private.
„Suntem conștienți de situația nefericită în care refugiații sirieni se găsesc în prezent și apreciem inițiativa guvernului de a lua măsurile necesare sprijinirii acestora. (…) Atâta timp cât o universitate se confruntă cu un deficit de locuri de cazare și nu poate răspunde tuturor solicitărilor primite de la studenți în acest sens, considerăm că acea universitate trebuie să se preocupe prioritar de cazarea propriilor studenți. Suntem convinși că la o analiză mai atentă se vor putea găsi alte soluții de cazare a refugiaților, care să nu aducă deservicii niciunei alte persoane”, se mai arată în comunicatul alianței.
Mircea Dumitru, rector al Universității București, a declarat că a primit o astfel de solicitare din partea Ministerului Educației și că Universitatea București poate pune la dispoziție 80 de locuri pentru refugiați. (Detalii AICI)