Reacţia organizatorilor SAGA la acuzaţiile că artiştii nu au fost plătiţi / Câţi bani primesc înapoi fanii care au vrut să o vadă pe Nicki Minaj

Reacţia organizatorilor SAGA la acuzaţiile că artiştii nu au fost plătiţi / Câţi bani primesc înapoi fanii care au vrut să o vadă pe Nicki Minaj
Sursa Foto: Facebook/ SAGA Festival

Organizatorii SAGA festival au avut parte de noi probleme după ce , cântăreaţa americană de rap Nicki Minaj şi-a anulat concertul cu doar trei ore înainte, invocând motive „care au stârnit multă dezamăgire în rândul tuturor celor vizaţi şi implicaţi”.

Confruntați cu acuzații potrivit cărora artiștii la festival nu au fost plătiți, echipa SAGA precizează că toţi invitații au primit banii conform înțelegerilor contractuale și că toate condiţiile financiare au fost respectate.

„Din păcate, nu putem rezolva probleme specifice, care depăşesc sfera noastră de control şi înţelegere. Sperăm ca publicul SAGA, cei aproape 180.000 de oameni care au crezut în noi, care cred în forţa acestui festival de patru ani, să ne rămână alături şi să înţeleagă că şi noi suferim, exact ca ei, şi noi suntem dezamăgiţi şi furioşi, exact ca ei, pentru că noi toţi suntem SAGA. Însă, în ciuda tuturor problemelor, am simţit şi în acest an energie şi entuziasm, iubire pentru festival şi toleranţă. Pentru asta vă suntem profund recunoscători şi vă aplaudăm la fel de tare cum aţi făcut voi în faţa artiştilor. Promitem că vom folosi lecţiile primite pentru a îmbunătăţi SAGA, iar la anul va fi mai bine. SAGA a devenit o parte din Bucureşti şi povestea merge mai departe alături de voi”, a declarat Allan Hardenberg, CEO-ul festivalului, potrivit observatornews.

Din respect pentru fani, echipa SAGA a anunţat rambursarea sumelor plătite, astfel:

1-Day Sunday: 30% pentru biletele din ziua de duminică, scanate

1-Day Sunday: 100% pentru biletele din ziua de duminică, nescanate

3 Days Pink: 15% pentru biletele roz cu acces la toate cele trei zile

Choose Your Day: 100% pentru biletele de tipul „Alege-ţi ziua”, nescanate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`