Liderii de sindicate din Educație au declarat miercuri seară, la finalul unor negocieri cu reprezentanți ai Guvernului, că joi vor anunța public ce decizii au luat ei și colegii profesori pe care-i reprezintă. Joi, însă, continuă greva generală.
În timpul declarațiilor, Simion Hăncescu, liderul FSLI, care reprezintă preuniversitarul, a părut deranjat deafirmația lui Anton Hadăr, președintele „Alma Mater”, care reprezintă cadrele didactice din universitar și care a spus că „ e un pas înainte”.
„Mâine va exista un răspuns foarte clar din partea organizațiilor sindicale, care au membri intrați în greva generală. Mâine va fi grevă generală și mâine veți avea și răspunsul, vom avea cu toții răspunsul în privința a ce se va întâmpla, va fi un răspuns foarte clar”, a insistat Marius Nistor, liderul Federației „Spiru Haret”.
El a precizat că au fost „negocieri intense”, că există „bune intenții” și a confirmat că reprezentanții Guvernului le-au transmis că nu pot oferi creșteri de salarii: „Colegii noștri vor decide în funcție de declarațiile făcute de reprezentanții Guvernului”.
„Cred că e un pas înainte față de situația de ieri, când eram tare decepționat. Cred că azi pot spune că e un pas înainte, dar nu știu dacă e un pas suficient”, a susținut, la rândul său, Anton Hadăr, președintele Federației „Alma Mater”, care reprezintă cadrele didactice din universitar.
Hadăr a precizat că părerile sunt împărțite după aceste discuții.
În schimb, Simion Hăncescu, liderul FSLI, a intervenit rapid spunând că el și Nistor reprezintă profesorii din preuniversitar. Acesta a spus apoi că „mesajele care vin până acum sunt de respingere a acestor oferte, să fie foarte limpede! Vedem până mâine când adunăm tot ce înseamnă consultare”.
Nistor a repetat apoi că ei vor lucruri concrete, nu promisiuni.
Amintim că, la finalul negocierilor, Marian Neacșu (PSD), secretarul general al Guvernului, a declarat că „nu poate fi vorba despre o creștere salarială sau acordări de sporuri” pentru profesori, în schimb „Educația va fi prioritate în noua Lege a salarizării”.
„Oferta suplimentară a Guvernului pentru redefinirea demnității profesorilor e acordarea unei sume în iunie și în octombrie, un card pentru cariera profesională. Suma propusă e de 1.000 de lei în iunie și 1.500 de lei în octombrie. Pentru personalul nedidactic va fi de 500 de lei în iunie și 500 de lei în octombrie”, a spus Neacșu.
Social-democratul a precizat că aceasta este „oferta finală făcută de Guvern”.
Știre în curs de actualizare