Reacția incredibilă a lui Gigi Becali după moartea lui Helmut Duckadam: „Eu asta am înțeles de la biserică”
Gigi Becali a avut o primă reacție după vestea șoc a zilei, și anume, că marele sportiv Helmut Duckadam a murit. Gigi Becali a lucrat cu Duckadam timp de 10 ani, între anii 2010 – 2020.
„O să plec și eu peste unul, 20, 30 de ani, nu se știe”
Becali a precizat pentru ProSport că a învățat de la Biserică faptul că moartea e un pas firesc.
”Eu asta am înțeles de la biserică, toți ne ducem! O să plec și eu peste unul, 20, 30 de ani, nu se știe. Asta este viața!”, a declarat Gigi Becali.
„Duckadam a fost simbolul curajului și al determinării”
Asociația Steliștilor a anunțat, pe Facebook, că fotbalul românesc a pierdut o legendă.
„Astăzi, fotbalul românesc a pierdut o legendă. Helmut Duckadam, unul dintre cei mai mari portari din istoria Stelei București și al fotbalului românesc, a lăsat o amprentă indestructibilă în inimile noastre.
Cunoscut pentru performanțele sale memorabile, Duckadam va rămâne mereu în istoria fotbalului pentru parada sa legendară în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, un moment ce a adus Steaua pe culmile gloriei. Cu un palmares impresionant, incluzând titluri naționale și internaționale, Duckadam a fost simbolul curajului și al determinării.
Astăzi, ne înclinăm în fața unei cariere de neuitat. Te vom păstra mereu în amintirile noastre, Helmut!”, au scris steliștii pe Facebook.