Răzvan Cherecheş, despre vaccinarea obligatorie din Franța: „Ar funcționa mai bine oferirea de recompense”
Răzvan Cherecheș, profesor de sănătate publică a precizat, într-o postare pe pagina de Facebook, că vaccinarea obligatorie a angajaților din sistemul sanitar nu este o soluție foarte bună.
„Franța face obligatorie vaccinarea personalului medical + călătoria cu trenul sau accesul în cinema este condiționat de statutul de vaccinat sau un test negativ. Opinia mea este că ar funcționa mai bine abordarea pozitivă – oferirea de recompense/facilități pentru cei vaccinați, în loc de pedepsirea celor nevaccinați”, a transmis Răzvan Cherecheș pe pagina de Facebook.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron a anunțat, într-un discurs televizat, că vaccinul COVID-19 va fi obligatoriu în Franța pentru lucrătorii din domeniul sanitar.
Cei vizaţi au termen să se imunizeze împotriva COVID până pe 15 septembrie. După această dată, vor fi efectuate controale şi vor fi aplicate sancţiuni.
Emmanuel Macron a anunţat că, începând din 21 iulie, prezentarea certificatului sanitar care să ateste vaccinarea sau un test negativ va fi obligatorie pentru cei de peste 12 ani în spațiile culturale şi de divertisment în care sunt prezente peste 50 de persoane.
De la începutul lunii august acesta va fi obligatoriu și în cazul călătoriilor cu trenul, avion, precum şi la accesul în baruri, restaurante, cafenele, spitale, case de bătrâni și unități medico-sociale.
Franța a înregistrat un record de persoane programate la vaccinarea anti-COVID-19. Peste 900.000 s-au înscris, după ce Emmanuel Macron a anunțat că accesul în restaurante, baruri, cafenele, cinematografe, teatre și centrele comerciale ar putea fi interzis persoanelor nevaccinate.