Razii de amploare la nivel național. Polițiștii și jandarmii se asigură că interdicția de circulație pe timp de noapte este respectată
În noaptea de luni spre marți, poliţiştii şi jandarmii organizează controale de amploare, ca urmare areintroduceriirestricțiilor de circulație din cauza pandemiei COVID-19. Astfel, forțele de ordine se asigură că românii nu respectăinterdicţia de a circula în intervalul 23:00—05:00.
Șoferii sunt opriți în trafic și le se reamintește cătrebuie sa respecte regulile și să se deplaseze doar cu un motiv bine întemeiat, cu declaratie pe proprie raspundere ori cu adeverință de serviciu, în următoarele 30 de zile. Amenda pentru încălcarea acestei prevederieste cuprinsă între 500 si 2.500de lei.
Potrivit Hotărârii CNSU nr. 52, în toate localitățile din România, este interzisăcirculația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00”. Circulația în acest interval orar este permisă, totuși, pentru următoarele motive:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
- deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere”, se mai arată în aceeași Hotărâre, care mai prevede, printre altele, că, „pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.