Razie de amploare pe Dunăre: Garda de Mediu a descoperit sute de kilograme de peşte în plasele amplasate ilegal
Garda Naţională de Mediu a descoperit aproximativ 2.500 de metri de plase amplasate ilegal cu sute de kilograme de paşte, în urma unor razii de amploare pe Dunăre, în judeţe precum Olt, Dolj şi Constanţa. Valoarea totală a uneltelor de pescuit ridicate în vederea confiscării şi a peştelui este de aproximativ 15.500 lei.
Sute de kilograme de peşte au fost găsite în plasele amplasate ilegal
În rândul capturii se afla și un sturion de 115 cm care a fost eliberat în mediul natural. În total, şase exemplare de sturioni şi două de somn au fost eliberate în mediul natural, în cadrul acţiunii.
”Timp de şase zile au fost controale ziua şi noaptea, pe sute de kilometri de curs de apă, pentru prevenirea şi commbaterea braconajului piscicol, începând din zona Cetate, din judeţul Dolj şi continuând în zonele: Corabia (pe barajele Izbiceni, Rusăneşti şi Babiciu ale râului Olt), Zimnicea, Giurgiu, Călăraşi (pe fluviul Dunărea şi pe braţul Borcea), Pod Feteşti, Pod Giurgeni, până în zona Hârşova, din judeţul Constanţa”, se arată într-un comunicat de presă al Gărzii de Mediu.
Două echipe de comisari ai Gărzii de Mediu au parcurs sute de kilometri pe Dunăre, în cadrul raziei.
Au fost ridicate, în vederea confiscării aproximativ 2.500 de metri de plase ilegale, 9.000 de metri de pripon şi 10 vintire folosite pentru braconaj, iar sute de kilograme de peşte din aceste plase au fost predate spre valorificare, conform legii. Într-un astfel de vintir au fost găsite şi şase exemplare vii de sturion, specii strict protejate, printre care şi unul cu o lungime de 1,15 metri, care au fost eliberate în mediul natural.
În urma controlului, în zona Corabia, la confluenţa cu Râul Olt, au fost confiscaţi aproximativ 340 de metri de plase neautorizate, în aceste unelte fiind capturate 182 de kilograme de peşte din speciile crap şi plătică. Întreaga cantitate a fost predată spre valorificare, în condiţiile legii, la o societate de profil din zona Corabia.
Garda de Mediu, pe urmele braconierilor
De asemenea, în zona barajelor de pe Râul Olt au fost confiscaţi, 9.000 de metri de pripon, instalaţi în vederea capturării peştelui. Într-un astfel de dispozitiv au fost găsite capturate două exemplare de somn în stare vie, ce au fost redate mediului natural, în aceeaşi zonă.
În zona localităţilor Borcea şi Unirea, judeţul Călăraşi au fost confiscate aproximativ 1.500 de metri de plase de pescuit neautorizate instalate pentru capturarea peştelui. În aceste unelte au fost găsite capturate exemplare vii de crap subdimensionat, care au fost eliberate în mediul natural.
În zona Pod Feteşti au fost găsite instalate ilegal, pentru capturarea peştelui, 10 vintire care, de asemenea, au fost confiscate.
Şi în zona Făcăieni-Pod Giurgeni, pe malul drept al Dunării, din judeţul Constanţa, au fost găsite şi confiscate 500 de metri de plase ilegale. În aceste unelte au fost găsite capturate 6 exemplare de sturion, din care un exemplar de păstrugă şi 5 exemplare de cegă. Toate acestea au fost redate mediului natural, deversate în apă, în stare vie.