Răsturnare de situație pentru Cherecheș! Prefectul de Maramureș a emis ordinul de suspendare din funcție a edilului
Prefectul de Maramureș a emis ordinul de suspendare din funcție a edilului Cătălin Cherecheș, în urma arestării preventive a primarului, potrivit mediafax.ro.
"O delegaţie formată din Liliana Gherasim, Irina Ciocotişan, Cristina Tamaş şi Nicolae Lupşe a fost primită de reprezentantul Guvernului în teritoriu, care le-a ascultat păsurile. Aceştia au afirmat că doresc să îl ajute pe Cătălin Cherecheş, actualmente aflat în arest preventiv la Penitenciarul Gherla, întrucât îl apreciază pentru activitatea depusă în slujba municipiului şi îl consideră nevinovat. Cei patru băimăreni au cerut sfatul prefectului Sebastian Mihai Lupuţ în acest sens. Prefectul judeţului Maramureş le-a explicat celor prezenţi că, în acest moment, doar instanţa poate decide vinovăţia sau nevinovăţia lui Cătălin Cherecheş, iar singurii care îl pot ajuta sunt avocaţii. Sebastian Mihai Lupuţ le-a arătat delegaţilor că legea prevede ca, atâta timp cât primarul se află în arest preventiv, el trebuie suspendat. Atribuţiile lui Cătălin Cherecheş urmează să fie preluate de unul dintre viceprimari. Pe de altă parte, prefectul le-a spus celor patru băimăreni că protestul lor nu este legal, iar în cazul în care, aşa cum au afirmat, vor ieşi în stradă pentru a-l susţine pe Cătălin Cherecheş, vor trebui să obţină autorizaţie", se arată într-un comunicat oficial al prefecturii Maramureș.
Conform portalului online mai sus menționat, se pare că mai mulți susținători ai lui Cherecheș s-au deplasat de la Primăria din Baia Mare la Prefectura Maramureș, solicitând să fie primiți de prefect.
De altfel, edilul reales al muncipiului Baia Mare Cătălin Cherecheș a depus, luni, jurământul. Cătălin Cherecheș a fost reales la alegerile locale din 5 iunie 2016 cu peste 70% din voturile liber exprimate de către băimărenii prezenți la vot și a fost reconfirmat astfel primar al municipiului Baia Mare.