Magistraţii Curţii Supreme nu sunt de acord cu o parte din propunerile CSM pentru pachetul de legi ale Justiţiei. Aceştia şi-au făcut un set cu propriile propuneri, pe care l-a trimis deja ministrului Tudorel Toader, arată B1 TV.
Magistraţii Curţii Supreme propun ca judecătorii ICCJ să nu mai fie evaluaţi periodic, şi nici obligaţi să participe la cursuri de formare profesională continuă. Şi asta pentru că CG1 "prin accederea în funcţia de judecător la ÎNALTA Curte de Casaţie şi Justiţie, aceştia oferă cele mai clare garanţii privitoare la deţinerea unui înalt grad de profesionalism şi a unei ţinute morale ireproşabile, aspect faţă de care o astfel de procedură devine lipsită de utilitate", e precizează într-un comunicat al insituţiei, remis Mediafax.
În ceea ce priveşte pensionarea magistraţilor, reprezentanţii ÎCCJ nu susţin schimbarea algoritmului de calcul al pensiei de serviciu, pe motiv că CG2 ar putea duce la "diminuarea drepturilor de asigurări sociale cuvenite magistraţilor", se mai arată în documentul citat.
Magistraţii cataloghează drept discriminatorie propunerea CSM care prevede că foştii judecători, procurori sau magistraţi-asistenţi, care au fost eliberaţi din funcţie prin pensionare, pot fi reîncadraţi, cunatumul pensiei fiind redus cu 85%
Reprezentanţii ÎCCJ arată, astfel, că CG3 "pentru toate celelalte categorii profesionale, sistemul public recunoaşte posibilitatea neîngrădită a cumulării pensiei cu salariul".
Acestea sunt doar câteva dintre nemulţumirile magistraţilor Curţii Supreme. O listă completă cu propuneri privind modificările aduse legilor Justiţiei a fost trimisă ministrului de resort,Tudorel Toader. Acesta a declarat că se aştepta ca propunerile CSM să fie şi propunerile magistraţilor ICCJ.