Rareş Bogdan, primul pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare, a criticat în termeni duri miniciunile pe care Liviu Dragnea le-a propagat în campania electorală, chiar şi invitat în emisiunea lui e pe Realitatea TV, minciuni care ies la iveală acum din lipsa de rezultate a guvernării PSD-ALDE.
„Emisiunea a rămas şi arată cât de mincinos este Liviu Dragnea. În momentul ăsta, pentru activităţile part-time lucrezi 2 ore şi eşti impozitat 8 ore. Impozitele, a spus aşa, toate veniturile până în 2000 de lei nu vor fi impozitate. Minciuni, minciuni, minciuni! Zero investiţii, au tăiat încă un miliard de pe ultimul proiect bugetar faţă de ce n-au realizat. Au promis autostrăzi, spitale, nimic nu au realizat”, a arătat Rareş Bogdan, în emisiunea „Dosar de Politician” de pe B1TV.
Întrebat dacă nu regretă că „nu l-a călcat în picioare” în emisiune pe Dragnea pentru felul în care minţea, Rareş Bogdan a afirmat că ar fi trebuit să îi pune masa în cap, dar era treaba opoziţiei să vină cu un proiect alternativ în alegeri.
„Îmi pare rău că nu i-am pus masa în cap în momentul ăla, dar ce puteai să îi spui unui om care venea să mintă. Nu e rolul meu, era rolul opoziţiei să demonstreze atunci cu un proiect alternativ că omul nu are niciun fel de proiecţie”, a răspuns Rareş Bogdan.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.