Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România pe 2023. Concluziile privind funcționarea justiției și corupția din sistemul public
Departamentul de Stat al SUA a publicat Raportul său privind situația drepturilor omului în România pe anul trecut. Documentul face referire la „corupția guvernamentală gravă”, faptul că „persoanelor private și jurnaliștilor li s-a refuzat accesul la informații de interes public”, mita din sectorul public, mai ales din sistemul sanitar, și faptul că violurile și violența domestică de multe ori nu sunt pedepsite în conformitate cu gravitatea faptei.
Constatările Departamentului de Stat despre corupția din România
„Printre problemele semnificative legate de drepturile omului s-au numărat rapoarte credibile privind: tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante aplicate de către guvern sau în numele guvernului; și corupție guvernamentală gravă”, se arată în Raportul Departamentului de Stat al SUA, citat de HotNews.
Instituția a mai susținut că „guvernul a respectat, în general, independența și imparțialitatea justiției”, dar „ineficiența și lipsa de responsabilitate în ceea ce privește supravegherea judiciară au subminat uneori independența și imparțialitatea justiției”.
Documentul face referire și la corupția din sistemul sanitar: „Corupția și utilizarea abuzivă a fondurilor publice au fost larg răspândite. Transparency International a observat că au fost raportate niveluri ridicate de corupție la vamă și în interiorul unităților de poliție. Mita a fost percepută ca fiind frecventă în sectorul public, în special în sistemul de sănătate”.
Ce a constatat Departamentul de Stat despre cazul Cherecheș
Departamentul de Stat a făcut referire în raportul său și la judecătoarea Georgiana Farcas-Hingan de la Curtea de Apel Cluj, care a denunțat rudele lui Cătălin Cherecheș pentru că au încercat să o mituiască cu 50.000 de euro în schimbul achitării primarului.
„În ciuda faptului că a fost cea care l-a denunțat pe Cherecheș, judecătoarea Farcas-Hingan a rămas parte din completul de judecători care, în cele din urmă, l-a condamnat pe primar pentru corupție, după ce a susținut că ar putea rămâne imparțială”, se arată în document.
Departamentul de Stat al SUA atrage atenția că violul și violența domestică nu sunt pedepsite suficient în România
Raportul mai arată că, în ciuda pedepselor clare în privința violului și abuzurilor domestice, „în unele cazuri, guvernul nu a aplicat în mod eficient legea privind violul și violența domestică”.
Departamentul de Stat mai remarcă faptul că „violența bazată pe gen, inclusiv violența domestică, a reprezentat o problemă gravă” și s-a ajuns aici deoarece „Poliția nu dispune de proceduri pentru punerea în aplicare și monitorizarea ordinelor de restricție. Instanțele de judecată au instrumentat foarte puține cazuri de violență domestică”.