Raport: TAROM ar putea să opereze zboruri lung curier abia peste cel puțin 5 ani

Raport: TAROM ar putea să opereze zboruri lung curier abia peste cel puțin 5 ani

Posibilitatea ca TAROM să opereze curse lung-curier, adică zboruri Statele Unite sau China, ar trebui să fie luată în calcul peste cel puțin 5 ani, se arată într-un draft al raportului privind acordarea unui ajutor de stat către compania aeriană, citat de G4Media.

Potrivit documentului citat, „termen lung (>5 ani) obiectivele TAROM ar putea fi deschiderea de rute long-haul către vest (e.g. New York) si către est (e.g.India, China) si transformarea OTP (Aeroportul Internațional Henri Coandă, n.red) într-un hub regional. Aceasta poate fi considerată o opțiune, doar după atingerea profitabilității și stabilizarea companiei, având în vedere faptul că anual costurile ar putea fi între 12 – 18 milioane USD (în funcție de modelul de operare, de sloturile primite și de capacitatea de a capta traficul)”.

Până atunci însă, în următorii trei ani, obiectivul TAROM ar fi eficientizarea activității. Asta, în condițiile în care, dion 2008, compania înregistrează pierderi.
În acest context, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat că Executivul va solicta Comisiei Europene un ajutor de salvare de 47 milioane de euro şi unul de restructurare de aproximativ 110 milioane de euro. pentru TAROM.

„La TAROM lucrurile arată foarte rău, vom închide cu 190 de milioane de lei pierderi pe acest an şi avem disponibili în jur de 20 de milioane de euro în acest moment în cont. Avem rate la Boeing, avem în evaluare achiziţia de ATR, pentru că avem acel memoradum semnat şi este clar că avem nevoie de uniformizarea flotei.(..) Noi trebuie să restructurăm această companie, dar când spun restructurare nu mă gândesc la restructurarea pe care a făcut-o Cuc de exemplu, la un moment dat, a pornit restructurarea de la 1.700 de angajaţi şi a terminat-o la 1.900. Noi pe o procedură foarte clară, nu aşa cum au declanşat-o ei, că noi dacă continuăm şi reduceam 300 de posturi, 100 efectiv, ne trezeam daţi în judecată de toţi cei pe care îi dădeam afară şi câştigau în instanţă. Vom face un proces de restructurare foarte, foarte bine definit”, a declarat Lucian Bode pentru B1 TV.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)