Raport PISA: Peste 10% dintre copiii români cu vârste de 15 ani au spus că zilnic sau aproape zilnic au avut situații în care nu au mâncat pentru că nu au avut suficienți bani
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat săptămâna aceasta ultimul val de date PISA 2022. Potrivit documentului, mai bine de 10% dintre copiii români cu vârste de 15 ani au raportat că au sărit peste mese zilnic sau aproape zilnic în luna premergătoare testării internaționale, din cauza lipsei de bani. OCDE notează că nesiguranța alimentară persistență e asociată cu rezultate mai slabe la învățătură.
Copiii români care suferă de foame
Astfel, potrivit datelor raportate și citate de Edupedu.ro, 12,3% dintre elevii români au spus că zilnic sau aproape în fiecare zi au fost situații în care nu au mâncat pentru că nu au avut suficienți bani. Procentul este comparabil cu cel din Bulgaria (12,2%), Uzbekistan (12,1%), Filipine (11,8%). În Europa, procente mai ridicate sunt doar în Kosovo (16,1%) și Albania (13,5%).
De asemenea, aproape 20% dintre elevii respondenți au susținut că nu mănâncă regulat din cauza lipsei banilor.
Cum e afectată performanța la învățătură
OCDE notează că elevii care suferă de pe urma nesiguranței alimentare tind să aibă rezultate de învățare mai slabe: „Foamea și nutriția inadecvată duc la oboseală, atenție limitată și memorie de lucru mai lentă. Elevii care suferă de nesiguranță alimentară tind într-o mai mare măsură să muncească în gospodărie sau în afara ei, pentru a ajuta familia să răspundă acestei nesiguranțe alimentare. În plus, familiile care se confruntă cu nesiguranță alimentară tind să investească mai puține resurse financiare și de timp în școlarizare, deoarece prioritatea este să asigure alimentele necesare”.