Potrivit unui raport întocmit de către echipa programului “Delfinii în criză! – Dolphins in distress!” a Societății de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin Oceanic Club, în 2011 peste 125 de delfini au eșuat pe plajele din România, 18 dintre aceste exemplare fiind pui de marsuin recent năcuți, notează Mediafax.
Între Sulina și Vama Veche au fost găisiți eșuați 127 de delfini care făceau parte din cele trei specii de cetacee din Marea Neagră, respectiv Phocoena phocoena –marsuin, Tursiops truncatus –afalin și Delphinus delphis – delfin comun.
“Anul 2011 este perioada în care echipa SEOPMM Oceanic-Club a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de eșuări de cetacee pe țărmul românesc din 2007 de când ne ocupăm sistematic de această problemă”, a declarat directorul coordonator al SEOPM Oceanic-Club, Răzvan Popescu-Mirceni.
Potrivit SEOPM Oceanic-Club, perioada în care au fost găsiți cei mai mulți delfini eușați pe litoralul românesc a fost 25 aprilie – 30 iunie, când au fost găsite și preluate 94 de cetacee eșuate moarte.