Raport: În mediul rural, unul din 10 copii merge la culcare flămând. Jumătate din gospodăriile investigate nu deţin utilităţi sanitare

Publicat: 09 03. 2017, 20:29
Foto:Acasa.ro

Anul trecut, în mediul rural, 74% dintre familii nu le-au putut oferi copiilor o alimentație de calitate, iar unul din zece copii a mers la culcare flămând. Sunt doar două dintre concluziile unui raport tulburător al World Vision România.

5% dintre părinţii din mediul rural intervievaţi au spus că le oferă copiilor lor mai puţin de două mese pe zi.

Studiul mai precizează că 40% dintre cei mici muncesc mai bine de două ore pe zi în gospodărie, aceasta fiind una dintre principalele cauze ale abandonului școlar. Alte cauze sunt: dezinteresul părinţilor, abuzul, violenţa, neglijarea, părăsirea şcolii pentru a însoţi părinţii la muncă în străinătate sau plecarea părinţilor la muncă în străinătate şi nesupravegherea copiilor lăsaţi acasă. După clasa a opta, se adaugă şi costurile şcolarizării şi performanţele slabe ale elevului.

Raportul mai arată că 16% dintre copii se simt întotdeauna trataţi diferit faţă de ceilalţi copii din clasă şi nu se simt confortabil în preajma lor.

30% dintre copiii cu vârste între 7 şi 12 ani prezintă dificultăţi de înţelegere a unui text simplu, în creştere cu două procente faţă de 2014.

Mai mult, România este în coada listei statelor UE în ceea ce privește dotarea cu unități sanitare.

"Sănătatea şi nutriţia copilului din mediul rural continuă să ridice provocări, lipsa igienei este considerată încă de medicii de familie ca fiind una din principalele cauze de îmbonăviri ale copiilor în ultimele 12 luni. Jumătate din gospodăriile investigate nu deţin utilităţi sanitare, iar asta afectează mai ales gospodăriile cele mai sărace. Chiar dacă acestea există, ele sunt subutilizate, pentru a reduce costurile facturilor”, se mai arată în raportul "Bunăstarea copilului din mediul rural – 2016”.

9% dintre copii au spus că în şcolile în care învaţă nu există o sursă de apă pentru spălarea mâinilor, iar 21% că toaleta şcolii nu are apă curentă.

Raportul mai arată că procentul copiilor care fumează este în creştere faţă de 2014 – de la 7,3% la 9%, în timp ce incidenţa consumului de alcool a rămas constantă – la 21%.